Liviu Vasilică — Fire-ai tu să fii de murg

Fir-ai tu să fii de murg N-am putere să te vând Acasă nu te mai duc Ori te beau ori te mănânc Ori te beau ori te mănânc Ori intru cu tine-n crâng În mijlocul crângului Pusei șaua căpătâi Ipingeaua mi-așternui Mă culcai, da' n-adormii De cântatul cucului Șuieratul mierliții Șuiera-mi, mierlița, mie Șuierat de voinicie Să mă fac d-un pui de cuc Lângă tine să mă urc Numa-n brațe te-oi strângea Măcar, mierlă, de-oi crăpa Lele, verde mărgărit Ce cânți, cuce-nnebunit? Arză-te-ar focul de cuc! Nu știu cum să fac s-apuc Să scot inima din tine Să o pun in piept la mine Inima mea-n schimb ți-aș da Ca să-mi cunoști patima Și-atunci, cuce, mi-oi cânta Tot dorul și dragostea Taran teleormanean din stirpea Morometilor autentici, Liviu Vasilica s-a grabit sa se infatiseze in fata lui Dumnezeu la doar 54 de ani, cand se afla in deplinatatea formei sale artistice. Cred ca nici lui nu-i vine sa creada ca a plecat, cat despre cei care-l adorau - public, colegi de breasla, familie, nici atat. "Doctorul care canta", cum il numea Marioara Murarescu, mandra ca a debutat chiar in emisiunea sa, "Tezaur folcloric", nu mai e printre noi, ci deasupra noastra, Sus. La concertul dat la inceputul anului acestuia, in memoria lui Dragan Muntean, a venit cu baietii lui din grupul Teleormanul si a cantat cu foc, de dorul dusului prieten. Iata ca nu s-a dus bine anul si acum se intalnesc amandoi dupa cortina raiului, pentru ca, de buna seama, si lui Dumnezeu ii plac cantecele voinicesti din Teleorman si doinele padurenilor. Cand era copil si statea pe prispa casei sale parintesti din Plosca, ascultand cantecul lautarilor din sat, cand a facut primele inregistrari la Institutul de Etnografie si Folclor "Constantin Brailoiu", iar chiotele lui faceau sa sara acele de la aparatele inginerilor de sunet care-l asistau, cand a aparut pe scena in opinci, cu ciorapi de lana si cu ipingeaua aruncata voiniceste pe umar, cand a ales sa ramana pe locul unde a baut apa prima oara, ca medic foarte pretuit, dar si ca fondator si director artistic al Ansamblului "Burnasul" din Alexandria, Liviu Vasilica a scris slove de aur in cartea vietii sale, dar si in cea a folclorului romanesc. Stilul sau arhaic de interpretare a cantecului vechilor lautari si rapsozi teleormaneni, vocea sa de piept, viguroasa, taraneasca, l-au facut repede cunoscut si iubit. Cuvintele vin greu, printre suspine adanci si lacrimi stapanite cu greu la colturile ochilor din partea colegilor sai. "Tare suntem nepregatiti sa ne luam ramas bun de la Liviu. Si totusi, nu ne-a ramas decat sa lasam sa cada vin tanar pe pamant si sa ne rugam pentru sufletul lui. Pleaca mult prea devreme, avea inca de daruit." spune Floarea Calota. Dumnezeu sa-l odihneasca! Acolo, in pamantul pe care l-a iubit si din care si-a tras sevele creatoare. Si sa-i ierte pacatele, primindu-l in ceata de artisti aflata de-a dreapta Sa! Liviu Vasilică — Cântece Românesti: http://www.miscarea.net/1-liviu-vasilica.htm