Sâmbătă, 20 septembrie, la Palatul Parlamentului a avut loc, începând cu ora
23:00, „iMapp Bucharest 555”, un spectacol multimedia unic în Europa.
La iMapp Bucharest 555 au fost proiectate 5 show-uri a câte 5 minute și 55 de secunde, pe cea mai impresionantă suprafață pe care o poate oferi o clădire. Deși fațada Palatului Parlamentului a mai fost folosită pentru proiecții, este prima dată când este încorporată într-un proiect de video-mapping, care presupune o imagine 3D complexă, ce animă prin forme și culori suprafața clădirii, folosind fiecare element arhitectonic pentru a personaliza și reinterpreta aria gigantică a construcției, de aproximativ 20.000 de metri pătrați.
(sursa descrierii
www.bucuresti555ani.ro)