În ultima perioadă, constatăm cu îngrijorare că activitatea Șefului Direcției Economie din cadrul Consiliului Raional Ștefan Vodă este concentrată aproape exclusiv pe depunerea de denunțuri și sesizări la adresa agenților economici și a funcționarilor din cadrul primăriilor.
Fracțiunea „Democrația Acasă” consideră că prioritatea unei direcții economice trebuie să fie dezvoltarea raionului, atragerea investițiilor și inițierea proiectelor concrete de infrastructură.
Până în prezent, nu a fost prezentat public niciun proiect major inițiat de Direcția Economie pentru reabilitarea drumului raional L592, drum aflat în administrarea Consiliului Raional Ștefan Vodă și care necesită intervenție urgentă.
Facem apel public către:
🔹 Șeful Direcției Economie – să redirecționeze aceeași energie și consecvență cu care formulează denunțuri către elaborarea de proiecte, solicitări de finanțare și demersuri concrete pentru repararea drumului L592;
🔹 Consiliul Raional Ștefan Vodă – să solicite un raport clar privind activitatea Direcției Economie și măsurile întreprinse pentru modernizarea infrastructurii raionale.
Considerăm că funcția publică presupune responsabilitate, rezultate și implicare activă în dezvoltarea comunității.
Dacă actuala conducere a Direcției Economie nu își asumă aceste priorități, atunci este legitim să se analizeze oportunitatea continuării mandatului și, dacă este cazul, să se creeze condițiile pentru numirea unei persoane care să trateze cu seriozitate dezvoltarea raionului.
Raionul Ștefan Vodă are nevoie de proiecte, nu de conflicte.
Are nevoie de drumuri reparate, nu de tensiuni administrative.
📍 Ștefan Vodă