Totu-n lume se scumpește,
Doar Omul se ieftinește
Cu cât banu-i mai voinic,
Cu atât, omu-i mai mic.
Fost-au vremuri grele-odată,
Când creștea pâinea-n covată
Și-ncăpeau oamenii-roată,
La măsuța din ogradă.
Dintr-o măliguță - șapte,
Și bătrâni, și cei de lapte,
Poate, n-aveau și de pâine,
Dar mai hrăneau și un câine.
Azi, mâncăm până plesnim
Și-ntrebăm cum să slăbim,
Tot ce-i place omului,
Numai fericire nu-i...
N-avea ce pune pe-un dinte,
Dar glumea lumea-nainte
N-aveau timp, nicicând, de "stres",
C-aveau câmpuri de cules.
Dar, azi, mândri și fălcoși,
Toți botoși și mânioși,
Nu vezi om cântând în drum,
Poate, doar dacă-i nebun.
Azi, noi, ăștia cu orgolii,
Din mașini, drept în fotolii,