
În condițiile actuale, când criza economică se resimte din ce în ce mai accentuat, apar și multe informații deplasate, care împiedică achiziționarea unui imobil în Italia. Iată unele dintre ele:
1. Trebuie mai multe contracte de muncă într-o familie – fals. Poate să fie de ajuns şi un singur contract. Depinde şi de alte detalii.
2. Nu-mi convine să cumpăr, pentru că este criză – nimic mai fals. Tocmai pentru că este criză, preţurile imobilelor au scăzut foarte mult, iar dacă mai şi găsim un proprietar care se chinuiește de mult timp să vândă sau care are urgenţă să vândă, atunci chiar am făcut o afacere, o investiţie.
3. Îmi convine să cumpăr la licitaţie (în italiană –“asta”) – fals. Nu şi în ziua de azi. Citiți punctul 2, plus la toate nu toate băncile acordă împrumuturi pentru a cumpăra casă la licitație (sunt chiar puţine cele care o fac).
4. Dacă rămân fără lucru şi nu o să mai pot să-mi plătesc rata, banca mă scoate imediat afară din casă – fals. Trebuie să treacă mult timp până să se poată întâmpla acest lucru. Mai mult, există o lege în acest sens, care prevede că în această situaţie putem să suspendăm pentru o perioadă de până la 18 luni plata ratelor (perioada se adaugă la sfârşit).
5. Pot să vând doar după 5 ani – fals. Sunteţi proprietar şi puteţi să vindeţi în orice moment doriţi.
6. Rata de plătit este mult mai mare decât chiria – fals.
7. Dacă nu am reuşit până acum (cereri refuzate), nici nu o să mai reuşesc – fals. Ar putea însemna doar că nu ați întâlnit persoanele potrivite.
8. Făcând propunerea pentru a cumpăra o casă (proposta d’acquisto) înseamnă că risc să pierd acei bani lăsaţi ca ”anticipo” (la caparra) – fals. Nu şi dacă ştim cum să facem propunerea, astfel încât să nu mai existe deloc acest risc.
9. Sunt obligat să fac împrumutul (mutuo) prin agenţia imobilară cu care am găsit casa – fals. Nimeni nu ne poate obliga să facem acest lucru (sunt situaţii în care chiar ne convine să facem cu altcineva).
10. Primul lucru pe care trebuie să-l fac este să găsesc imobilul de cumpărat – fals . Primul lucru de făcut este consultanța pentru împrumut, astfel încât ştiu exact ce împrumut îmi poate acorda banca şi caut o casă pentru acea sumă.
11. Chiar dacă sunt semnalat rău platnic, pot oricum să fac un împrumut (se văd multe publicităţi de acest fel) – fals. Singurul împrumut care se acordă şi celor semnalați este “la cessione del quinto”, dar aceasta este o formă de împrumut care puţini o pot face din cauza că sunt condiţii stricte pe care trebuie să le îndeplinească societatea la care suntem angajaţi.
12. Pot să plătesc o agenţie care în schimbul unei sume de bani îmi anulează semnalarea de rău platnic – fals. Aceste semnalări au perioada lor în care se văd, anulându-se apoi de la sine, în timpul prevăzut de lege.
13. Dobânda plătită băncii este pierdută – poate să fie fals, pentru că prin intermediul declaraţiei de venit (730) putem să recuperăm o parte din aceşti bani (plătind chirie putem să considerăm că-i aruncăm pe toţi).
14. Dacă am primit un refuz din partea unei bănci pot să încerc imediat cu altă banca – fals. Pentru că atâta timp cât se vede refuzul, orice altă banca va refuză o nouă cerere de împrumut (trebuie de aşteptat minim o lună, ideal ar fi 3 luni) . Orice refuz lasă o urmă, de aceea este bine să nu intrăm în această lume cu stângul.
15. Am deja un ”mutuo” în curs cu o rată prea mare, dar nu mai am ce să fac ca să micşorez rata de plătit – fals. În afară de a încerca o renegociere cu banca noastră (cu şanse de reuşită foarte mici, dacă nu imposibile) mai putem să schimbăm banca făcând o “surroga” sau o “sostituzione” ( acestea sunt 2 produse diferite) obţinând astfel o dobânda mai mică, deci o rată mai mică.
În concluzie, orice vis merită o șansă. Or, prin greutăți spre stele!


Присоединяйтесь — мы покажем вам много интересного
Присоединяйтесь к ОК, чтобы подписаться на группу и комментировать публикации.
Нет комментариев