Noul coronavirus nu cruţă pe nimeni. La Institutul Mamei şi Copilului din Chişinău sunt internaţi 28 de copii iar 16 dintre ei sunt nou-născuţi. Trei bebeluşi sunt intubaţi după ce au luat boala de la mame. Medicii confirmă că varianta DELTA a virusului SARS-CoV-2 este mult mai periculoasă, iar numărul copiilor infectaţi creşte alarmant. Specialiştii recomandă şi îndeamnă femeile gravide să se imunizeze împotriva Covid-19. Experţii din toată lumea au demonstrat ştiinţific că vaccinul nu afectează nici sănătatea mamei, nici pe cea a fătului, ci, dimpotrivă, îi protejează pe amândoi.