Urlete ciudate, animale sfasiate si oameni ingroziti. Acest scenariu de groaza domneste deja de o saptamana in doua sate din raionul Telenesti. Oamenii spun ca o haita de lupi le ucid animalele din stani si chiar din gospodarii. Fiarele le-au devorat caii si vitele de pe imasuri.
Ecaterina Lungu locuieste la marginea satului Vasieni, aproape de padure. Femeia creste animale iar mai apoi le vinde si mai castiga ceva bani pentru casa. In aceasta vara toata munca ei s-a dus pe "gura lupului".
Localnicii povestesc ca lupii vin noaptea. Acestia ataca nu doar animalele de pe imas, dar si pe cele din gospodariile oamenilor. Pana acum fiarele au sfartecat mai multi vitei manji si cateva oi de la o stana.
De teama lupilor si locuitorii din satul vecin, Leuseni, nu au liniste de ceva vreme. Ciobanul de la stana din localitate spune ca a vazut cu ochii lui un lup.
Oamenii traiesc cu frica in san.
Unii insa, sunt sceptici si nu cred ca este vorba de lupi.
Potrivit Institutului de Zoologie al Academiei de Stiinte acum pe teritoriul Republicii Moldova exista 4 haite de lupi cu aproximativ 15 exemplare.
Conventiile internationale la care tara noastra face parte interzice impuscarea lor. Localnicii cred insa ca fiarele trebuie nimicite.
Cu toate acestea specialistii dau asigurari ca populatia nu are motive de ingrijorare.
Cele doua sate din raionul Telenesti au aproape 4000 de locuitori.