Nina Ermurachi - Cântecul mamei

Originară din Ungheni, Nina Ermurachi, solistă a Orchestrei de muzică populară „Folclor", este interpreta care nu şi-a dorit niciodată mai mult decât merită. N-a intrat prin ogrăzi străine să fure florile de cântec ale altora, nu le-a călcat nicicând în picioare şi le-a savurat parfumul aşa cum se cade să miroşi o floare din grădină. Şi le-a cules pe ale sale într-o coroniţă pe care şi-a pus-o pe frunte. Florile ei de cântec nu-s de culori aprinse, ci de cele odihnitoare. Sunt ca busuiocul de la icoană, ca vâzdoagele sau crizantemele care nu se ofilesc peste noapte. Preferă să interpreteze cântece lirice, romanţe pentru mângâierea sufletului. Poate de aceea melodiile ei nu se înghesuie în programele de concert, pentru că vin liniştite spre suflet, pe un drum mai lung, mai anevoios, dar care se aşterne drept inimă pentru mult timp. Născută în satul Floriţoaia Veche, judeţul Ungheni, la părinţi au fost cinci copii - trei surori şi doi fraţi. Din păcate, aceştia s-au trecut din viaţă. Fraţii ei Alexandru şi Anatol au făcut Şcoala de cultură din Soroca, unde au studiat acordeonul. „Mama, Dumnezeu s-o ierte, avea o voce foarte frumoasă. Cântecul l-am învăţat de la ea", ne spune interpreta. Nina Ermurachi s-a lansat în muzica populară cu cântecul „Măi cucule blestemat", care în scurt timp a devenit şlagăr. I-au adus mult succes şi cântecele „Pădure, verde pădure", „Flori de romaniţă ", „Frunză verde iasomie", „Cântec vechi de cătănie", „Şi-am zis verde brad de munte", „Lăsaţi-mă să cânt", „Aseară la poarta mea", „Să pornim hora inel", „Sunt o fată de la codru" ş.a. În 1996 a participat cu un recital la Festivalul „Crizantema de Aur" de la Târgovişte, iar în 2001 - la Festivalul „Maria Tănase" de la Craiova. „Cântecele de joc nu mi se potrivesc deloc. Nu zic, pot să cânt şi de joc, însă sunt o fire predispusă la romantism şi, nu mi-e ruşine s-o spun că sunt, poate, mai sensibilă decât alţii. Acesta este sufletul meu şi nimeni nu poate să-mi rupă sau să-mi sădească altceva. Şi nu cred că melodiile mele nu şi-ar găsi locul în spectacolele din sălile de concert de la noi. Din păcate, însă, pe afişele de concert apar unele şi aceleaşi nume. Am întâlnit oameni care mi-au spus că le e dor şi de alţi cântăreţi. Dar am certitudinea că ar veni spectatori să ne asculte şi pe noi, cântăreţii anilor '60. Din fericire, mai suntem în stare să cântăm", ni se confesează Nina Ermurachi. Ne spune că se apără cu cântecul şi caută, prin cântec, să facă lumea mai curată, mai bună, mai sensibilă la durere. Exact aşa, cum zice una din romanţele ei, „Destinul": „Iar lumea chiar de-o simţi străină, / N-o blestema, ci zi de zi / arată-i calea spre lumină".