Din cînd în cînd, mai vin pe-acasã, în satul meu, în satul drag! Pe tata nu-l mai vãd prin curte, shi mama nu mai iese-n prag. În poartã atîrnã o crengutã, un semn c-acasã nimeni nu-i... Deschid cuprins de nostalgie, shi intru...în ograda cui? E casa noastrã pãrinteascã, o casã fãrã de stapîn, pãrintii au plecat departe...shi niciodatã nu mai vin. Doar nucul cel sãdit de tata, shi-al nostru cîine gospodar, mã-întîmpinã shi mã întrebã: "De ce ne vii atît de rar?" Mã uit la casa gîrbovitã, la strachina ce sa uscat, la bietul cîine care plînge, cã apã nimeni nu i-a dat. În casã lucrurile toate, mai stau asa precum au fost, cu praful vremii poleite, nu-i mama, cã le-ar da de rost. Cînd dau sã i