Pe scaun mama stă și plînge
Eu sărutînd-o mă aplec.
Și iar tristețea mă atinge
Că trebuie totuși să plec.
Îi sărut mîina muncitoare
Și fața mîncată de ani.
Îi spun....știu mamă că te doare
Dar ce ne facem fără bani?
Știi bine că aș sta cu tine
Și nicăieri nu aș pleca.
De-ar fi la noi în țară bine
De am avea unde lucra.
Și nu e vorba-n bogăția
Pe care acolo pot s-o fac.
Căci mai de preț e omenia
Chiar dacă și ești mai sărac.
Dar adevărul mamă doare
Azi pentru toate se plătește.
Căci omul totuși nu-i o floare
Care cu apă doar trăiește.
Și nu dă Doamne azi sau mîine
Îți rupi ceva,te-mbolnăvești.
Și de n-ai bani,vor da ca-n cîine
Și om vei fi de le plătești.
Azi de ai bani te iau în seamă
Te au
De Paște nu voi fi acasă
În sătucul meu iubit.
Să stau cu cei dragi la o masă
Să mănînc și eu sfințit.
Căci azi departe sînt de sat
Lucrez să am viață mai bună.
Și azi Hristos a Înviat
Nimeni pe drum nu o să-mi spună.
Și chiar de-i mare sărbătoare
Și acolo să-mi fiu îmi doresc.
Eu voi păcătui și tare
Căci din zori o să muncesc.
Da,așa se face banu
Sărbători noi nu avem.
Și-n suflete măcar la anu
Să fim acasă cu toți vrem.
Acasă vreu și de Blajini
În patru ani măcar odată.
Da așa iar prin străini
Va fi a mamei scumpă fată.
Căci soarta asta nemiloasă
Chiar dacă și straniu sună.
Ne alungă de acasă
Pentr-un trai,viață mai bună.
Și des chiar datorită nouă
Ai noștri mai sărbătoresc.
Că acasă cu eu