Предыдущая публикация
Воспоминание о событии 6 лет назад
Pe scaun mama stă și plînge
Eu sărutînd-o mă aplec.
Și iar tristețea mă atinge
Că trebuie totuși să plec.
Îi sărut mîina muncitoare
Și fața mîncată de ani.
Îi spun....știu mamă că te doare
Dar ce ne facem fără bani?
Știi bine că aș sta cu tine
Și nicăieri nu aș pleca.
De-ar fi la noi în țară bine
De am avea unde lucra.
Și nu e vorba-n bogăția
Pe care acolo pot s-o fac.
Căci mai de preț e omenia
Chiar dacă și ești mai sărac.
Dar adevărul mamă doare
Azi pentru toate se plătește.
Căci omul totuși nu-i o floare
Care cu apă doar trăiește.
Și nu dă Doamne azi sau mîine
Îți rupi ceva,te-mbolnăvești.
Și de n-ai bani,vor da ca-n cîine
Și om vei fi de le plătești.
Azi de ai bani te iau în seamă
Te au de om,te lecuiesc.
Și chiar de știu că doare mamă
Dar voi pleca ca să muncesc.
Și chiar de dorul mă apasă
Și frica e mereu cu mine.
Eu știu mămica mea că acasă
Cu banii mei e mult mai bine.
Eu știu că vii mult mai ușor
Chiar dacă sînt de voi departe.
Eu știu mămică că vi-i dor
Dar asta într-un vers aparte.
Te rog mămică nu mai plînge
Doar știi și tu că viața-i grea.
Și chiar de dorul ne atinge
Noi în curînd ne vom vedea..😢😢😢
Следующая публикация
Нет комментариев