Poate că eşti fuga siniliilor nori În zi dintr-o toamnă, Sau poate, doar vântul Ce ploaia o cheamă... Poate că eşti lumina ce inundă Câmpul de maci sângerânzi, În primele ore ale dimineţii, Sau doar cântecul îngerilor flămânzi De frumuseţile vieţii... Poate că eşti o fantasmă Născocită de mintea mea, În dorinţa de a nu fi singur În noaptea ce vine, Poate că eşti chiar aievea, Şi poate că ai auzit de mine... Te iubesc! Te iubesc cum N-am să mai iubesc vreodată, Chiar de eşti doar un tremur arămiu, De frunze, Te iubesc, ca şi cum, O mare sărată, aş păstra La mine, pe buze! Te iubesc când ceruri rugininde se cheamă, Te iubesc, o cum te mai iubesc, A toamnă!