Din cînd în când, mai vin pe-acasă, în satul meu, în satul drag! Pe tata nu-l mai văd prin curte, si mama nu mai iese-n prag. E casa noastră pãrintească, o casă fără de stapân, Părinții au plecat departe... si niciodată nu mai vin. În casă lucrurile toate, mai stau asa precum au fost, Cu praful vremii poleite, nu-i mama, că le-ar da de rost. Cu inimi arse de durere, ne despărțim bătuți de soartă... Tot una mă întorc acasă, si nu mai pun crenguța-n poartă.