Venim in lumea aceasta fara voia noastra si fara sa stim care ne este rolul, rostul si pt. ce am venit in lume. Ne uitam in jur si incepem sa-i copiem pe ceilalti, credem ca stim tot mai mult si totusi in finalul vieti suntem tristi si avem sentimentul ascuns ca ceva ne-a scapat. Ne-agatam disperati de viata cautam sa prindem ceva din sensul ei. Pentru unii dintre noi se intampla insa ceva deosebit. Undeva pe traseul vietii noastre straluceste o lumina si in drum apare un personaj din alta lume, ISUS HRISTOS. Din acel moment totul se schimba. Perceptia asupra lucrurilor din jur, concepte despre viata si moarte, bine si rau se schimba. Este momentul adevarului! Biblia ne vorbeste despre oameni care sau intalnit cu ISUS HRISTOS si au umblat apoi cu EL. DAca Biblia s-a incheiat si nu mai avem voie sa adaugam nimic la ea si nici sa scoatem ceva din ea, istoriile celor ce sau intalnit si au umblat cu Dumnezeu continua. Ele se scriu intr-o alta carte, cartea de aducere-aminte a lui Dumnezeu. In aceasta carte, Dumnezeu scrie faptele celor ce umbla cu El pe pamant spre aducere-aminte si spre rasplatire. Sunt printre noi, cei mai fericiti, cei care nu si-au ratat destinul uman. Demulte ori nestiuti de oameni dar stiuti si iubiti de Dumnezeu, Ai aflat sensul vietii tale? EL este singurul care iti poate da sens vieti tale.