NU VĂ ”STRĂDUIȚI” DEGEABA ... Veșnic sunt învinuit Că mă-nstrăinez de lume Și că sunt un rătăcit , - Chiar de fac și lucruri bune ! ... Veșnic, unii, mă învață Cum mai bine să trăiesc , Ca să am noroc în viață Și să nu mai rătăcesc ! ... Veșnic cineva-și dorește Să mă vadă preschimbat Și tot face de-mi vorbește Cât a stat el de bogat ! ... Veșnic îmi tot dau povețe Și mă iau la întrebat , Și tot tind să mă învețe Ce-i o viață de bărbat ! ... Veșnic vor să vadă-n mine Un bărbat ca toți ceilalți Și-mi tot spun că-mi vor doar bine , Că-s amici adevărați ! ... , Dar niciunul nu-și dă seama Cât îmi este de durut Atunci când doresc ,
ȚĂRĂNCUȚA ... Pe-un drum lung și ars de soare , Se grăbește-o țărăncuță , - Un bujor de fată mare , Cu o sapă și desculță ... Vânt de vară îi înfoaie Părul blond, căzut în valuri , Și tot cearcă s-o îndoaie , S-o oprească-n vârf de dealuri ... , Însă fata nu se lasă Și tot merge, se grăbește , De parcă deloc nu-i pasă C-acel vânt o obosește ! ... Țărăncuța se grăbește Să ajungă la hotare , Unde badea-al ei prășește Un ogor destul de mare ... Ea dorește să-l ajute Să termine cu prășitul , Ca apoi să o sărute Până-i prinde asfințitul ... Dorul ei de fată mare Pentru cavalerul harnic Tot mai mult își ia amploare Și devine tot mai magic ! ... Când ajunge la bădița , Uită că e obosită , Căci
EU NU POT TRĂI CA TINE ... Eu nu pot trăi ca tine , Căci mă văd o rădăcină Din Grădinile divine Și din Vatra mea bătrână ... Eu sunt omul ce de-o viață A tot tins să promoveze A Obrejei sfântă față , Ne-ncetând s-o protejeze ! ... Eu sunt omul ce întruna A fost frate cu Izvorul , Cu Luceafărul și Luna , Și-a fost gemene cu Dorul ! ... Eu sunt omul care tinde Să-și glorifice săteanul , Veșnic dornic de-a cuprinde Tot ce e legat cu Neamul ! ... Eu sunt omul care face Să nu moară niciodată Sacra dragoste, ce place , Dintre un băiat și-o fată ! ... Eu am fost și voi rămâne Omu’-ndrăgostit pe viață De Grădinile bătrâne , Încărcate de verdeață ! ... Și cât voi mai face umbră Pe acest pământ feeri
AMPRENTA VREMII ... Vremea, pentru noi, rămâne Acel timp și-acea durată Care nu ne aparține , Căci ea nu e limitată ! ... Având formă obiectivă De materie supremă , Ea devine decisivă Și ne ține în dilemă ... Dat fiind că-i permanentă , E mereu în dezvoltare Și ne lasă o amprentă , Pe care doar ea o are ! ... Și doar Omul lasă urme De idei ”inovatoare”, Care-l istovesc la culme , Reducându-i din valoare ! ... Vremea-i plină de momente Care vin să ne măsoare Fapte și evenimente Dintr-o lume trecătoare ... Dânsa tinde ca să-și pună , Peste noi, amprenta vieții , Reflectând-o în rutină Și-ntr-o rouă-a dimineții ... Necăjit, din vreme-n vreme , Omul nostru, dus pe gânduri , Se-ntristează, căc
ATUNCI CÂND ÎMI EȘTI DEPARTE ... Cum trăi-voi mai departe Și cam cum să scap de greul Care, astăzi, ne desparte Și ne înmulțește hăul ?! ... Mai că nu văd vreo ieșire Din ce veșnic mă apasă Și mă scoate,-ades, din fire , Zbuciumându-mă prin casă ! ... Trăind în singurătate , Sunt lipsit de orice șansă , Care m-ar salva de moarte Și de tot ce mă apasă ! ... Lacrima ce se prelinge Parcă pe neobservate , Îndrăznește de îmi stinge Visele îndepărtate ... Și-atunci cad în Rugăciune Și-ntr-o stare de-așteptare , - Să se-ntâmple o minune , Ce-aș numi-o Îndurare ... , Apoi caut a ajunge , Cu-al meu gând, până la tine , - Pentru a-ți putea atinge Chipul îndrăgit de mine ... Și din nou pornesc spre ti