M-a sunat aseară mama și mi-a zis că totu-i bine. Are bani, are de toate, doar că-i este dor de mine...
M-a-ntrebat dacă-n străini viața este mai frumoasă, dacă nu mi-e dor de țară, dacă nu mai vin pe-acasă...
Nu, zic, mamă, nu mi-e dor, poate-un pic mi-e dor de tine... dar în rest, la ce să vin? Cine mă așteaptã, cine?
Așa e... a răspuns mama, pe la noi a nins prin sat. Ce frumos... astăzi zăpada peste case s-a-nșirat...
Și am plâns, căci de zăpadă și de iarnă-mi este dor, dar oricum, chiar și așa, amintirile mă dor.
- Nu vin, mamă, pe la voi, stă gunoiul după ușă, iar când vreți să faceți focul, vă mânjiți toți de cenușă.
Apă nu aveți prin case și fântânele-s secate, altfel lumea
A fost o vreme când în sate
Erau zicale din bătrâni,
Ogoarele la timp arate,
Iar câinii, toţi aveau stăpâni.
Ştia tot omul de ruşine,
Ce e frumos, ce e păcat.
Învăţăturile creştine
Se respectau cu-adevărat.
Puţine straie, dar curate,
Avea Moldova de-mbrăcat,
Modeste, simple, dar purtate
Cu măreţie de-mpărat.
Şi fetele erau frumoase,
Pe feţe arătau bujori,
Şi se sfiiau când, ruşinoase,
Primeau de la vreun june flori.
Flăcăii se-ntreceau în glasuri
Să zică-n hore strigături
Stăteau bătrânele trei ceasuri
Privind cu mâinile la guri.
Era şi timp, era răbdare,
Iar ceasul chiar părea mai lung,
Azi omul când de toate are
Niciunele nu îi ajung.
Casian B.