Nu anii sunt prea puțini, noi suntem prea grăbiți.

Nu timpul trece prea repede, noi o facem. Nu viața este nedreaptă. Alegerile noastre sunt cele care ne dau impresia aceasta. Nu oamenii sunt cei care ne provoacă dezamăgiri, noi o facem prin simplul fapt că-i lăsăm prea repede pe majoritatea să facă parte din noi. Nu greutățile sunt cele care ne stopeaza din drumul spre succes. Gândirea limitată și lipsa curajului sunt cele care o fac. Mereu obosiți și mereu stresați, prea puțini mai avem de fapt timp și pentru noi. Uităm de propria viață crezând că așa ne vom face o viață. Mereu pe fugă, mereu în contratimp și mereu intr-o concurență acerbă cu cel de lângă noi. Ușor influențabili, mereu alegem calea simplă sub marea de vorbe venite din exterior. Fugim de responsabilități, întrebându-ne mai apoi cu ce am greșit. Căutăm ceea ce avem deja și ignorăm ceea ce ne-ar face fericiți. Suntem doar umbra a ceea ce ne dorim. Ne limităm la o viață impusă de idei ale altora. Curajul lipsește, asumarea este o enigmă iar libertatea un lux pe care prea puțini ni-l permitem. Ne complacem în mirajul unei vieți sub semnul nesiguranței pornite din lipsa unei culturi si a unei educații corect practicată. Credem prea puțin în noi și prea mult în alții. Copiem în loc să inovăm și așteptăm ca ideile altora să fie cele care să ne aducă succesul. O viață liniară în care propria perspectivă devine un ilustru enigmatic, îndepărtat cu bună voie chiar de către noi. Prizonieri ai propriei gândiri, refuzăm schimbarea de teama unui eșec. Preferăm același mediu și aceiași oameni în ciuda eșecurilor nenumărate. Avem o viată, dar o trăim prea puțin. Privim nepăsători cum anii trec și oportunitățile dispar. Iar noi rămânem aceiași. Liniari, lipsiți de perspective clare și mereu aceiași...