Am vazut-o la spital.

Era o tinara de vreo 16 ani . Statea printre ceilalti bolnavi si astepta sa fie chemata.. Avea o privire care ucidea, ochi rosii si inspaimintati, fruntea incretita,si tremura... Eu nu imi puteam lua privirea de la ea, incepuse sa imi curga lacrimile fara sa vreau...cind se uita in jur si ajungea sa se uite la mine eu ma feream nu vroiam sa ma vada nu vroiam sa o fac sa se simta mai rau... M-am linistit si am indraznit sa ma apropii de ea am intrebat'o cum o cheama citi are are si ce are?mi-a spus ca a avut un accident si nu o sa mai poata merge niciodata,, are doar 15 ani..in acel moment ma abtineam sa nu incep a plinge si am incercat sa o linistesc cu cinteva cuvinte gen ca totul va fi bine ca nu e singura care are aceasta problema..etc. Anume in acele momente mi'am dat seama ce inseamna cu adevarat durerea. Asta ca noi ne plingem ca nu avem pantofii pe care ii vrem sau baiatul/fata pe care o vrem este nimic in comparatie cu ceea ce e cu adevarat dureros... Fara cuvinte ,acum ma bucur pentru orice moment din viata.