Oamenii bogaţi pot să Iubească?

Capitolul:18
Brusc simt cum cineva îmi pune ceva la gură, iar apoi totul se face negru.
****
M-am trezit într-o camera foarte luminoasă, de fapt lumina m-a trezit. Respiraţia îmi era foarte accelerată , dar încet mi-o calmez. Mai târziu realizez că nu ştiu unde mă aflu. M-am uitat prin înconjurul meu să găsesc măcar un detaliu, care să-mi dea de ştire unde sunt.
M-am panicat, cum am ajuns aici? Cine m-a adus? Şi unde sunt?
Observ că e dimineaţă, toată noaptea am stat aici? Cine m-a adus înebunesc. Am plecat la geam să văd ce este afară, un loc total necunoscut, dar destul de luxos.
Am plecat la uşă şi am început să lovesc în ea, ţipam şi loveam cu pumnii în ea, aceasta fiind încuiată.
Brusc, aceasta s-a deschis, iar pe ea intrând băiatul cu care m-am tamponat ieri, Mark sau cum îl chema.
-Ce faci tu aici? Îl întreb cu speranţa că mă va scăpa de aici.
-Aici e casa mea. Îmi spune el uşurat.
-Poftim? Şi eu ce caut aici? Cine m-a adus? Îi spun enervată.
-Eu te-am adus aici...
-Pentru ce?
-Să fii a mea. Ştii, m-am îndrăgostit, de tine. Vreau să fii a mea. Îmi spune zâmbind în timp ce se apropie de mine
-Poftim? Eşti ţicnit? Nu te mai apropia!!Îi spun aproape ţipând.
Acesta s-a dus şi a încuiat uşa. Ce vrea să facă? Vreau acasă. Se apropie încet de mine.
-Ce vrei de la mine? Îi spun mergând în spate.
-Ţi-am zis, pe Tine. Spune şi se apropie ameninţător.
-A ta nu pot fi, fiindcă am prieten. Sunt ocupată.
-Da, ai prieten, iar acel prieten sunt eu. Îmi spune în timp ce zâmbeşte.
Am fugit în altă parte a camerei, dar când să-mi fac avânt m-a prins de talie. Mă zbăteam din toate puterile, şi plângeam amarnic.
-Dă-mi drumul, eşti un om bolnav. Ajutor!!! Ţip dar acesta nici nu mă ascultă, m-a trântit puternic pe pat, afectându-mi puţin spatele, dar nu am rămas acolo, am fugit spre uşă, dar aceasta nu se deschidea, era încuiată. Am început să ţip din răsputeri.
M-a lipit de perete, iar cu buzele lui scârboase a început să-mi sărute gâtul, îmi mângâia coapsele. Mi-e frică,ce-mi va face?
Din răsputeri întinzându-mă, am apucat vaza de pe noptieră şi l-am lovit în cap, acesta căzând jos.
Nu ştiam ce să fac? L-am omorât? Am luat rapid telefonul lui, şi spre fericirea mea nu avea parolă, am format rapid numărul lui Max.
-Alo? Mark? Ce sa întâmplat? Spune acesta. Se cunosc? De unde? El e bogătaş peste măsură, dar Max...
-Max, sunt eu, Emma. Spun plângând. Salvează-mă te rog...
-Emma, de ce plângi? Ce s-a întâmplat.
-Mark m-a răpit, acum e jos la podea, l-am omorât... Spun răbunfnind.
-Vin imediat, aşteaptă un pic.
Minutele se scurgeau foarte greu, iar acea persoana nu se ridica de jos.
Am auzit sunetul puternic a unei maşini , am fugit rapid la geam şi am observat ca era Max, am fugit la uşă, apăsând clanţa am observat că era încuiată, am luat cheile de la el din buzunar şi am deschis uşa, din coridor intrand pe ea Max, care m-a îmbrăţişat strâns, la pieptul lui am început să plâng.
-Eşti bine? Îmi spune acesta luându-mi faţa plină de lacrimi în palme.
-Da. Acum da. Spun iar el îmi şterge lacrimile.
-Max ce faci aici? Se trezeşte neghiobul acela.
-Am venit după prietena mea. Spune şi se duce şi îi dă un pumn în gură, după care a scuipat sânge.
-Cum ţi-ai permis să pui mâna pe ea? Îi pune enervat.
-Nu am ştiut, am crezut că e liberă. Îi spune acela în timp ce se şterge de sânge.
-Să ştii de acum... Spune Max şi se ridică de lângă el, luându-mă de mână şi ieşind din casa lui. Am urcat în maşină şi am pornit spre campus.
Ajunsă acolo, m-am băgat direct la duş, unde mi-am vărsat toate lacrimile. După ce m-am liniştit am ieşit din duş şi mi-am schimbat hainele: