Vreau să fim iar împreună!

Capitolul:13
Ajunşi în cabinet m-a analizat din cap până în picioare apoi a zis:
-Deci, pozele tale au fost apreciate, din pacate nu ai luat locul 1 dar noi am decis să îţi oferim un mic premiu pentru acest lucru.
Spune şi îmi întinde o cutie, în care se afla o diplomă, şi un plic. Este prima dată când obţin ceva.
După aceasta am plecat acasă şi apoi m-am întâlnit cu Max, vreau să sărbătorim amândoi.
-Bună. Spun eu zâmbind enorm.
-Bună. Ce e cu zâmbetul acesta mare? Spune el cu faţa de semn de întrebare.
-Am luat al 2-lea loc la concursul cu poze. Spun fericită.
-Felicitări. Spune şi vine şi mă îmbrăţişează.
Ne-am plimbat toată seara, apoi de nicăieri a apărut Robert.
-Bună, spune acesta şi mă privi lung.
-Salut. Îi răspund eu pentru a nu părea nepoliticoasă.
-Ce faceţi? Spune el.
-Ce te interesează? Sare ca ars Max.
-Pur şi simplu am întrebat. Spune acesta încruntându-şi fruntea.
-Pur şi simplu? Spune Max şi îi face cunoştinţă cu pumnul lui.
Am făcut ochii cât cepele.
-Max, ce faci? Spun eu uitându-mă spre Robert.
-Ce trebuia de mult să fac... Spune acesta îndreptându-şi mâneca.
-Şi de ce? Care e motivul? Spun eu enervată de momentele lui.
-Tu ai văzut cum te privea?
-Cum mă privea? Spun eu cu fruntea încruntată.
-Ca pe o... Nu termină şi îşi întoarce capul într-o parte, semn că nu poate rosti acel cuvânt.
-Poftim? Spun şi câteva lacrimi deja şi-au făcut apariţia. Cum mă poate crede aşa? Eu nu voi fi prada nimanui niciodata. Nu mă voi lăsa călcată în picioare.
Nici nu m-am mai uitat la el şi am plecat de acolo, cuvintele lui îmi zboară prin cap fără să se aşeze.
Am auzit numele meu rostit de el ca semn să mă întorc, dar nu am exprimat nici o reacţie.
Am plecat mai departe. M-am ajuns din urmă şi s-a poziţionat în faţa mea. Mi-a ridicat bărbia şi mi-a spus:
-Nu am vrut să spun... Spune cu un semn de regret în voce.
-Dar ai spus-o. Spun şi îi indepărtez mâna de pe faţa mea. Şi încă o lacrimă cade.
Vorbea dar nici nu-l ascultam, mergeam cu gândurile în nori. La un memnt dat m-am săturat de vorbele lui şi iam spus să mă lase în pace şi a plecat.
*******
A trecut 1 săptămână de la eveniment, cu Max nu am prea vorbit, îl evit mereu, nu am ce vorbi cu aşa oameni.
A sunat la pauză, de mine s-a apropiat Robert:
-Salut, ce faci? Spune acesta uitându-se atent la mine.
-Bine, tu? Spun încercând să evit contactul vizual cu el, folosindu-mă de telefon.
-Am o rugăminte la tine...
-Spune. Spun şi ridic capul.
-Am o veche prietenă, are nişte probleme, m-a sunat să ne întâlnim, m-am gândit că dacă vei merge şi tu veţi putea vorbi ca între fete, eu nu mă pricep la aşa teme. Deci ce zici? Spune aşteptând răspunsul meu.
-Bine. Spun şi pronim amândoi spre cafeneau care se află la două străzi de liceu.
Ajunşi acolo ne-am aşezat la o masă mai retrasă. Şi am început a aşepta. A trecut 15 minute, ea tot nu a venit.
-Dacă vrei putem să comandăm ceva. Spune el.
-Nu, mersi.
-Ok. Cum vrei. Spune acesta şi îi face chelnerului, care imediat s-a apropiat de el. A comandat o prăjitură şi un suc. Nu ştiu dacă a fost cazul acum, dar în fine. Observ că nu mai vine acea fată, dar observ că Robert a scos telefonul din buzunar.
-Ce vrei să faci cu telefonul? Spun eu.
-Îmi place să pozez unde merg... Spune acesta rapid, fără nici o ezitare.
-Bine.
Am stat mai bine de jumate de oră şi acea fată tot nu a apărut, privirea mia fost atrasă de uşa care s-a deschis brusc. Era Max, cu 2 băieţi în spate. Era enervat se vedea după faţă. S-a uitat atent prin toată cafeneaua şi s-a oprit cu ochii pe mine. Apoi cu paşi mari a pornit spre mine.
-Ce cauţi aici? Spun când el ajunge în dreptul meu.
-Am venit la tine. Spune acesta încrezut.
-Eu nu mai am treabă cu tine...
-Poftim? Cu mine nu ai treabă? Dar cu el ai? Spune răcânind din toţi plămânii. Toate privirile din cafenea erau pe noi.
-Vorbeşti prostii. Spun şi întorcându-mi capul un pic în dreapta.
-Poftim? Tu nu vezi cum te minte?