Bunicii mele
Aştern acum cîteva rînduri,
Bunico, n-ai să le citeşti,
Dar eu am să le port în gînduri
Fiindcă acum acolo eşti.
Nu uit cum noi odinioară
Ne mai ţineam în braţe strîns.
Cînd am spus "mamă" prima oară
Ai fost acolo şi ai plîns.
M-ai învăţat ce-i modestia
Şi cum pe toţi să-i respect eu,
Că om mă face hărnicia,
Că totu-n jur e Dumnezeu.
Am să-mi aduc mereu aminte
Că nimeni nu gătea ca tine
Şi că-i certai pe-ai mei, ţin minte,
Pentru că mă certau pe mine .
Dar toate astea-au fost odată.
Azi: praf pe cartea cu poveşti
Dac-aş putea măcar o dată,
Să mai adorm cînd le citeşti.
Şi inima se face mică
Pentru că ştie ce-i lipseşte.
Acum ai adormit, bunică,
Dar ţie cine îți