Merita citit!!! Un baiat de 16 ani a făcut o călătorie în străinătate. Când s-a întors acasă, la aeroport îl aştepta mama lui, cu lacrimi de bucurie în ochi. Când a ajuns, şi-a strâns băiatul în braţe cât de tare a putut, deoarece i-a fost foarte dor de el. Pentru asta, băiatul a spus : "Mamă, ştiu că mă iubeşti mult, dar dacă mă strângi aşa în braţe în faţa atâtor oameni, ca pe un copil mic, mă faci de ruşine!". Cu asta a rănit-o foarte tare pe mama lui care se gândea că fiul ei nu se bucura că o revede. Dupa 5 ani, fiul ei a plecat iar într- o călătorie în străinătate şi, deşi avea deja 21 de ani, mama lui a mers cu el la aeroport să îl conducă şi să îşi ia rămas bun de la el, dar de data
Am sunat-o după 5 ani. Cât nu ar fi de ciudat, dar ea nici nu şi-a schimbat numărul de telefon, de parcă aștepta. Când a ridicat receptorul, m-am cutremurat. Vocea ei era atât de fericită. Pe fundal se râdeau copii. După al ei ‘’Alo’’ am rămas fără cuvinte. Nu știam ce să spun. Eram fericit pentru ea, și în același timp parcă ceva se rupea din mine.
Atunci, 5 ani în urmă, ea spunea că mă va iubi mereu. Eu am râs, spunându-i că-și va întâlni fericirea. Chiar dacă în mine știam că nu minte. Atunci oricum am plecat...
După ce mi-a zis ‘’Alo’’ am pus receptorul. Țineam strâns telefonul în mână. A venit apoi un mesaj. Ea scria...
‘’ Salut! Să știi că am așteptat acest sunet. Speram foarte mult s
Нет матерей одиночек, есть отцы дебилы)))
Мать-одиночка......Какая же я Одиночка? У меня кайфовая дочка!!! Запишите отца в одиночки........... У него нет такой замечательной дочки!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Не оголяйте души для толпы... Она пройдет по душам сапогами... И все ваши заветные мечты... Сбегут, растаяв в утреннем тумане... Не открывайтесь всем, кому не лень... От зависти любви тускнеют краски... Кто не умеет созидать, тот каждый день... С азартом разрушает чью - то сказку....