Participam, în decursul anului, la multe Dumnezeiești Liturghii și când ajungeam în perioada Postului Mare, eram pur și simplu fascinat și intrigat de sobrietatea, încărcătura duhovnicească și de o altfel de Liturghie de cum eram obișnuit - al cărei autor el este - :
- cântarea umilincioasă însoțită de citirea Psaltirii;
- citirea pericopelor evanghelice în care se relatează Pătimirile Domnului nostru Iisus Hristos;
- sunetul clopoțelului de 3 ori, îngenunchieri și coborârea frunții până la pământ;
- așteptarea, în smerenie și pocăință, a descoperirii slavei lui Hristos și împărtășirea cu Sfântul Trup și Sfântul Sânge- Sfinte Daruri mai înainte sfințite în cadrul altei Dumnezeiești Liturghii.
Oricare creștin practicant, ar putea imediat sesiza diferența între Dumnezeieștile Liturghii obișnuite (a Sfântului Ioan Gură de Aur [347 - 407], a Sfântului Vasile cel Mare [330 - 379]) și cea a Darurilor mai înainte sfințite, în care se observă - și la nivel de mișcări liturgice, de cântări bisericești, dar și de perioada din timpul anului bisericesc - influența romanică și stilul roman de slujire!
După cum poate v-ați putut da seama deja, mă refer la Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite și la autorul ei, Sfântul Grigorie DIALOGUL, episcop (papă) al Romei (540 - 604), cunoscut și ca Sfântul Grigorie cel Mare sau Grigorie I al Romei!
Adesea, el este confundat cu Sfântul Grigorie TEOLOGUL (329 - 390)!
Dar un lucru este cert: nu încape nicio îndoială că este vorba despre două persoane distincte.
Sfântul Grigorie DIALOGUL, a fost episcop (papă) al scaunului roman (adică al Romei), iar Sfântul Grigorie TEOLOGUL a fost arhiepiscop al Constantinopolului! Plus la aceasta, au trăit în perioade diferite: Sfântul Grigorie DIALOGUL a trăit cu peste 200 de ani mai târziu decât Sfântul Grigorie TEOLOGUL!
Unul a fost supranumit DIALOGUL datorită operei sale principale, în care se propune transmiterea și comentarea unor exemple de sfinți cu viață sfântă; celălalt TEOLOGUL, datorită celor Cinci Cuvântări Teologice, ținute la Constantinopol, în care se apără învățătura despre Sfânta Treime!
Ce binecuvântare este să ții în mâini operele Sfinților Părinți; să cunoști, prin lectură, gândirea Marilor Părinți luminați de Dumnezeu; să-ți modelezi viața după preceptele eliberatoare de patimi și aducătoare de har și să ai ca un far călăuzitor spre Dumnezeu predicile sau comentariile Părinților Bisericii!
Aș vrea astăzi, 12 / 25 martie, Prieteni, - când îl sărbătorim în mod deosebit pe Sfântul Grigorie DIALOGUL, episcop (papă) al Romei, a cărui Dumnezeiască Liturghie o săvârșim numai în Postul Mare - să meditați la trei citate de-ale Sfântului Părinte:
1. „Păcatul nu stă în hrană, ci în felul cum o primești. De aceea, se poate să mănânci feluri gustoase și gătite cu grijă, fără să păcătuiești în vreun fel și să înghiți mâncăruri de rând și să te întinezi cu ele”.
2. „Omul rău care săvârșește fărădelegi și îi amăgește pe alții cu cuvinte pline de nedreptate și de vicleșug, își ia asupra lui lucrarea demonilor și lucrează în scopuri mincinoase, chiar dacă prin firea lui unul ca acesta nu este demon”.
3. „Cine este atent la viața sa interioară și zidește în exterior pe ceilalți prin exemplul propriu, înmoaie într-un fel condeiul limbii în inima sa când scrie cu mâna cuvântului, în exterior, în inima aproapelui”.
Vă îndemn cu insistență să aflați mai multe despre cine a fost Sfântul Grigorie DIALOGUL și să citiți unele opere scrise de către el!
Vă provoc nu să postați vreo poză pe facebook, ci să constatați voi înșivă dacă sunteți de acord cu ce a spus patrologul Joseph Tixeront (1856 - 1925): „Sfântul Grigorie este un roman, un spirit moderat, care se ferește de excese și nu încearcă imposibilul”.
Citiți, Dragi Prieteni! Căutați comentariile-nestemate ale Sfinților Părinți și explicațiile pe care ei le dau la unele pasaje din Dumnezeiasca Scriptură (BIBLIA)!
Присоединяйтесь к ОК, чтобы посмотреть больше фото, видео и найти новых друзей.
Нет комментариев