Dragul meu,

Să știi că mi-e dor de tine. Mi-aș dori să ți-o pot spune, însă, mi-e tare teamă că nu ar avea nicio relevanță pentru tine. Aș vrea să-ți povestesc despre toate dățile în care lipsa ta devenea insuportabilă, despre momentele în care simțeam o tristețe profundă, iar sufletul îmi era gol. Mă durea și nu știam de ce, iar apoi îmi aminteam de tine, realizam că nu mai ești, îmi dădeam seama că tu lipsești. Prezența ta a fost cea pe care mi-am dorit-o cel mai mult, iar absența ta a durut cel mai tare. Tânjeam după atingerea ta, iar tu îmi promiteai că va fi doar a mea. Pentru totdeauna. Dar nu a fost așa. Ai plecat în momentul în care aveam cea mai mare nevoie de tine. Ai știu să îmi faci bine, m-ai determinat să fiu dependentă de tine, iar în momentul în care aveam încredere deplină în tine… Ai plecat. Și a fost exact ca atunci când ai intrat în viața mea. Brusc și dându-mi lumea peste cap.
Îmi e atât de dor… Dragul meu, sunt conștientă că acest articol posesiv nu-și are rostul, dar mi-ai promis că vei fi mereu al meu, iar dintre toate promisiunile pe care mi le-ai făcut și pe care le-ai încălcat… La asta nu pot renunța. Așa că, te rog, lasă-ma să te pot numi în continuare al meu, așa cum îmi spuneai cândva cu mândrie că sunt a ta. În lipsa ta, lasă-mi măcar asta.
-De la o fată care și-ar dori să nu-ți mai simtă lipsa.