„Apoi am văzut un tron mare şi alb şi pe Cel Ce şedea pe el. Pământul şi cerul au dispărut din prezenţa Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. I-am văzut pe morţii mari şi mici stând înaintea tronului. Au fost deschise nişte cărţi şi a fost deschisă şi o altă carte, care este Cartea Vieţii. Morţii au fost judecaţi potrivit cu faptele lor, aşa cum erau ele scrise în cărţi. Marea i-a dat pe morţii care erau în ea, moartea şi Locuinţa Morţilor i-au dat pe morţii care erau în ele şi fiecare a fost judecat după faptele lui. Moartea şi Locuinţa Morţilor au fost aruncate în lacul de foc. Aceasta este a doua moarte: lacul de foc. Oricine n-a fost găsit scris în Cartea Vieţii a fost aruncat în lacul de foc” (Apocalipsa 20:11-15).(NTLR®)
Dumnezeu Atotputernic spune: „ Cei care ascultă adevărul şi se supun lucrării lui Dumnezeu vor veni sub numele Celui de-al doilea Dumnezeu întrupat – Cel Atotputernic. Ei vor putea accepta îndrumarea personală a lui Dumnezeu şi vor dobândi mai mult și mai înalt adevăr şi vor primi adevărata viaţă omenească. Vor vedea viziunea pe care oamenii din trecut nu au văzut-o niciodată: „M-am întors să văd ce glas vorbea cu mine; şi când m-am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur, iar printre sfeşnice, pe «Cineva Care era ca un fiu al omului». Era îmbrăcat într-o mantie care-I ajungea până la picioare şi era încins la piept cu un brâu de aur. Capul şi părul Îi erau albe ca lâna albă sau ca zăpada, ochii Îi erau ca flacăra focului, picioarele Îi erau ca bronzul încins, ars în cuptor, iar glasul Îi era asemenea vuietului unor ape mari. În mâna dreaptă avea şapte stele, şi din gură Îi ieşea o sabie ascuţită, cu două tăişuri. Faţa Lui era ca soarele atunci când străluceşte în toată puterea lui” (Apocalipsa 1:12-16). Imaginea aceasta este expresia întregii firi a lui Dumnezeu şi o astfel de expresie a întregii Sale firi este şi expresia lucrării lui Dumnezeu când Se întrupează de data aceasta. În valurile pedepselor şi ale judecăţilor, Fiul omului Îşi exprimă firea inerentă prin rostirea de cuvinte, permiţându-le tuturor celor care Îi acceptă pedeapsa şi judecata să vadă adevărata faţă a Fiului omului, o faţă care este o redare fidelă a feţei Fiului omului văzute de Ioan. (Bineînţeles, toate acestea vor fi invizibile pentru cei care nu acceptă lucrarea lui Dumnezeu în Epoca Împărăţiei.) Adevărata faţă a lui Dumnezeu nu poate fi pe deplin descrisă prin cuvinte omenești, aşa că Dumnezeu foloseşte expresia naturii Lui proprii pentru a-i arăta omului adevărata Sa faţă. Ceea ce înseamnă că toţi cei care au experimentat firea inerentă a Fiului omului au văzut adevărata faţă a Fiului omului, căci Dumnezeu este prea măreţ şi nu poate fi descris pe deplin folosind cuvintele omului. După ce omul va trăi fiecare etapă a lucrării lui Dumnezeu în Epoca Împărăţiei, atunci va afla adevăratul înţeles al cuvintelor lui Ioan când a vorbit despre Fiul omului printre sfeşnice: „Capul şi părul Îi erau albe ca lâna albă sau ca zăpada, ochii Îi erau ca flacăra focului, picioarele Îi erau ca bronzul încins, ars în cuptor, iar glasul Îi era asemenea vuietului unor ape mari. În mâna dreaptă avea şapte stele, şi din gură Îi ieşea o sabie ascuţită, cu două tăişuri. Faţa Lui era ca soarele atunci când străluceşte în toată puterea lui.” din „Cuvântul Se arată în trup”


Присоединяйтесь — мы покажем вам много интересного
Присоединяйтесь к ОК, чтобы посмотреть больше фото, видео и найти новых друзей.
Нет комментариев