Mi-e dorul arzător de casă,

De satu-n care am crescut,
De fântâna de la poartă,
De tot ce a ramas și s-a trecut.
Mi-e dor de flori în primăvară,
De mărțișorul legendar;
Mi-e dor de banca de la școală,
De primul meu abecedar.
Mi-e dor de serile de vară,
Cand noapte-afară ne prindea;
Iar joaca se sfârșea, căci mama,
La plăcinte calde ne chema.
Mi-e dor de toamnele bogate,
De hramuri și de sărbători;
De “băsmăluțele’ dansate,
Pe la nunți, de-atatea ori.
Mi-e dor de iernile geroase,
De drumuri-ntroienite și ghețus;
Cand sobe calde așteptau în case,
Dar noi ne întreceam la săniuș.
Mi-e dor de surioara mea,
De casă, de mamă, de tată!
Si inima de dor mi-e plină:
Sa mai fiu copil încă o dată.