E JOIA MARE, MAMĂ...
E joia mare, mamă...e înflorit tot satul
Și pe la alte case se coace cozonacul,
Doar la căsuța noastră scânteie doru-n vatră
Că foc... de la o vreme... nu arde niciodată.
Nevestele fac pască, bătrânele prescură,
Miroase a coptură în orice bătătură...
În bătătura noastră doar mărul de la poartă
Își mai aduce aminte miros de pâine coaptă.
Covata peste care te aplecai odată
Stă pe un colț de sobă, uitată și crăpată,
Iar lemnu-i hodinește-n mireasmă de aluat
Și de copil de țâță, în cântec legănat.
Pe-un raft de la blidar stă chișița uscată
Și-un blid cu ceara veche, cu care altădată
Ai închistrit crucițe, smerită ca o sfântă,
Cu grijă îngerească și mâna tremurândă.
Pa
RĂSCRUCEA DE ACASĂ
M-a prins amurgul la răscruce
Și m-a întrebat de unde vin
Dorind de umeri să m-apuce,
Să mă privească-n ochi puțin.
I-am zis că vin din depărtare,
C-am tot trecut zeci de răscruci,
Dar le-am lăsat tăcute în zare
Să-și poarte pașii prin năluci.
Când coborâi la halta mică,
Străjer-Portiță la hotar,
Ea nu avu curaj ca să-mi zică
Că sunt un vagabond hoinar!
Modesta Răstignire în taină
Îmi face semne și mă cheamă
Să-admir a primăverii haină
Ce-și coase-n flori, drumul-năframă.
MARIA BRUMĂ,25 aprilie 2024, Ghindești
Cu o sută de prieteni
Am pornit pe drum cu ploi
Dintr-o sută de prieteni
Am rămas numai cu doi.
Unul pleacă altul vine
De mi-i bine de mi-i greu
Ce vorbim, aici rămâne
Ştie, numai Dumnezeu.
Le-am greşit a câta oară
Mi-au greşit de câte ori
Nu-i prietenia rară
Rar mai suntem... iertători.
Cu ce n-am, mă fac bogată
Şi le sar în ajutor
Punându-mi sufletul- roată
La căruţul vieţii lor.
Doi prieteni, cât o sută
Mă-nsoţesc pe drum cu vânt
N-am amici de vorbă multă
Am prieteni... de cuvânt.
Cătălina Lungu Lyrics
Departe, sub pădure,
E casa părintească,
Acoperişul cade,
Dar cine să-l oprească?
De-acolo, dintre stele,
Părinţii o privesc
Şi-n casa lor cea dragă
Pe nimeni nu zăresc.
Ne-am risipit prin lume,
Ne-am dus şi am uitat
De casă, de strămoşi,
De datini şi de sat.
Şi se prefac părinţii,
În păsări şi în nori...
Ar vrea să înflorească,
În curtea casei, flori...
Şi ţipă păsări triste,
Şi vin la casa noastră,
Şi nici măcar o umbră
Nu-apare la fereastră.
Şi vin nori albi, ca spuma,
Ar vrea s-o ocrotească,
Ar ridica-o-n ceruri
Că-i casă părintească...
Dar păsările pleacă
Şi nori-ncet se duc,
Şi casa se destramă
Ca frunza de pe nuc...
Şi-atunci apare-n vis,
Măicuţa, să îmi zică:
- Te du acasă
Mi-e dor de șapte ani de-acasă,
de "cu plăcere", "mulțumesc".
Mi-e dor de vorbele frumoase,
ce astăzi nu se mai rostesc.
Mi-e dor de scuzele cerute,
cu sufletul plin de regret:
"Da, am greșit, o știu prea bine,
dar nu o să o mai repet".
Mi-e dor de "Bună dimineața"
ce îl spuneam pe la vecini,
Azi locuim pe-aceeași scară,
dar toți suntem pe veci străini.
Mi-e dor de buna noastră mamă,
ce se zorea făcând gogoși,
Și nu știai ce e mai bine,
să o mănânci sau s-o miroși.
Mi-e dor de iernile frumoase,
cu sania pe derdeluș,
Când împărțeam cu frații noștri
tot ce aveam, chiar pe Lăbuș.
Mi-e dor de suflete curate,
de oameni harnici dar și drepți,
Care munceau cu demnitate
și nu spuneau că-s "prea