E trist să realizezi că eşti singur printre oameni, vorbeşti, zâmbeşti, dar sufletul tău e numai cioburi.

Căci, nimeni şi nimic nu îți poate schimba starea, momentele pline de bucurii sunt mult prea puține ca să-ți poată potoli potopul de lacrimi care iți inundă sufletul, iar oameni, oameni mai puțin găseşti, totul se limitează la interese şi greu poți găsi un suflet care să te înțeleagă şi să te primească cu toți taracanii pe care îi ai.
E trist... fiindcă mândria şi orgoliu iți domină firea, aştepți ca el sau ea să îți scrie şi ştii că aşteptarea nu e decât o o durere devoratoarea, care te macină şi te distruge zilnic, iar tu nu poți să mai faci vreun pas în întâmpinare, ai făcut prea mulți şi nu ai întâlnit persoana, nu i-ai cunoscut sufletul, i-ai cunoscut doar sutele de măşti, nefiind în stare să o înțelegi, să-i pătrunzi în cele mai tăinuite cămeruțe ale sufletului şi să rămâi acolo pentru totdeauna...
E trist şi iarăşi trist...