Oamneii bogaţi pot să Iubească?

Capitolul:9
-Desigur. Spune el şi îmi face loc spre aparatul de alergat. Mă privea atent la fiecare mişcarea, iar din cauza aceasta nu puteam să mă concentrez. Dar am realizat tot fără a mă plânge.
A trecut repede timpul, dar astăzi am reuşit ceva, presa mea îşi face prezenţa încet, încet.
Am plecat în vestiar şi m-am schimbat înapoi în hainele de zi. Acolo mai era o fata, care se uita ciudat la mine.
-S-a întâmplat ceva? Spun eu privind atent la ea.
-Tu ai ceva legat de Max?
Ce mai vrea şi asta? Şi de ce îi spune Max, a spus că doar pritenilor le dă voie să îi spună aşa, şi în cazul meu mie.
-Nu, de ce? Spun eu. Nu vreau sa se afle nimic.
-Păi, dacă nu ştii face ore doar cu tine. Cât l-am rugat noi să facă ore cu noi nu a dorit. Are bani destui, de ce mai face ore cu tine? Măcar de alegea pe altcineva.
-Ce ai în vedere? Spun eu iar telefonul meu începe să sune încontinuu.
-Da? *Eşti gata? Te aştept jos* Bine, vin imediat.
Am plecat rapid spre ieşire, iar acolo era Max. Am vrut să-l întreb despre vorbele acelei fete, dar mi-e cam incomod.
-Max... Acesta a început a zâmbi când a auzit cum iam spus.
-Da?
-E adevărat că faci ore doar cu mine la sală? Spun eu privindu-l atent în timp ce m-am oprit.
-Ce? De unde ştii? Adică da... Spune parcă surprins.
-Dar de ce? Banii pe care îi dau eu sunt foarte puţini, ce bani faci tu?
-Mie că te văd, iubirea pe care o simt... Sunt mai de preţ ca banii pe care mii dau ceilalti.
-Da dar...
-Nu-ţi umple căpşoru cu toate aiurelile. Spune punându-mi mâna pe cap şi mângăindu-mi capul.
-Bine. Deci ce facem acum? Spun eu.
-Nuştiu, ce vrei tu... Spune el zâmbind către mine.
M-am gândit la multe idei, dar nu cred că avem posibilitatea. Nici timpul nu ne permite, în curând se închide campusul.
-Cred că ar fi mai bine să mergem spre campus, în curând e ora închiderii.
-Bine, să mergem.
Atingându-mi fin mâna, şi-a încâlcit degetele lui cu ale mele, aşa mergând o bucată de drum. Afară cerul îşi schimbă deja culoarea.
-Lumea deja devine mai puţină. Spune el către mine.
-Da, şi ce? Spun eu la acel timp neînţelegând ce vrea să spună , dar apoi dându-mi seama, doar că prea târziu, fiindcă el deja şi-a lipit buzele lui moi de ale mele.
*********
Zilele petrecute cu el erau ca un vis, un vis din care nu vroiam să mă trezesc nicicând. Cele 3 săptămâni, trăindu-le ca un cuplu, au fost nemaipomenite.
Dimineaţa alarma mea suna de cu zori, astăzi e sâmbtătă, voi merge acasă, măcar pentru o noapte.
Bagajele mele erau făcute, m-am îmbrăcat, i-am zis Alinei că plec, şi am plecat. Am mers cu autobuzul până la staţia de autobuze. Urcându-mă în rutieră m-am aşezat la locul care scria pe bilet.
Pornindu-se rutiera, aveam atâtea emoţii, după 2 săptămâni, îmi voi revedea familia. Priveam cu zâmbet pe faţă, dar...Aproape de ieşirea din oraş, pe lângă rutieră a trecut o maşină dedtul de luxoasă, era tip Ferrari. Şi pot să jur că la volan era Max, nu mi s-a părut. Dar ce caută el în aşa maşină? Nu cred să fie a lui.
Tot drumul capul mi-a fost ameţit de acest lucru, dacă m-a minţit? Daca nu este sărac? Dacă este altcineva decât pare?
Ajunsă acasă, am îmbrăţişat-o strâns pe mama, şi pe sora mea. Mi-a fost atât de dor.
M-am aşezat pe canapea şi am început a discuta cu mama despre mine, despre cum este acolo. Iam spus şi despre Max, la care mama a reacţionat normal.
Iam arătat poze, iar mama a spus că i se pare cunoscut, dar nu ştie de unde-l cunoaşte.
*****
Sunt deja în drum spre universitate. Este aproape seară, timpul petrecut cu familia a fost minunat. Dar trebuie să mă întorc la şcoală. Cu Max am mai vorbit de câteva ori, mi-a zis că azi mă va aştepta la staţie, şi aşa a şi făcut.
Era aşezat pe scaun privind la fiecare autobuz, cred că mă aş tepta.Nu a fost chiar atât de lungă despărţirea, dar aricum mie mi s-a făcut dor.
Am coborât jos din autobuz, iar el a vsnit rapid spre mine şi m-a îmbrăţişat strâns.
-Cum eşti? Cum a fost acasă? Mă întreabă curios.
-A fost bine, mi-a fost dor de familie. Aş fi vrut să mai stau puţin, dar ce să fac?
-Bine. Mi-a luat geanta mea din mână şi mi-a dus-o el până la campus.
-Max, eu vreau să vorbesc cu tine. Spun eu serioasă. Haide să ne aşezăm.
-Bine.
Ne-am aşezat pe o bancă din parcul campusului, şi m-am uitant atent la el.
-În ziua când am plecat acasă, la ieşirea din oraş, am văzut o maşină, era o maşină roşie, de tip Ferrari, iar la volan mi s-a părut că erai tu. Tu erai? Şi de unde ai acea maşină?
S-a panicat un pic , dar apoi mi-a răspuns.
-Da, eu eram la volan, dar maşina nu era a mea, era a unui prieten, şi de unde să am eu aşa maşină?
-Nuştiu. Eu doar am întrebat. Spun cu chipul un pic trist.
-Nu-i nimic. Spune şi m-ă sărută pe frunte. Am simţit o căldură plăcută în suflet. Apoi am plecat...