Apoi am plecat la şcoală. Ajunsă acolo, am plecat mai întâi la dulapul meu şi m-am uitat ce oră am prima, apoi lăsând ghiozdanul acolo şi luându-mi cartea de chimie am plecat spre cabinet. Ajunsă acolo , m-am aşezat la locul meu, am deschis cartea şi am început să citesc tema care am avut-o pentru acasă. Atenţia mi-a fost atrasă de o voce care îşi regula glasul lângă mine. Întorcând capul am văzut chipul lui Max, avea chipul vesel. -'Neaţa. Spune el şi se aşează lângă mine. -'Neaţa. -Ce faci? Spune îndreptându-şi ochii spre cartea de chimie. -Repet tema. Îi răspund. -Bine, nu o să te deranjez. -Bine. Spun eu, iar el mă pupă pe obraz. Doamne, ce sentimente se trezesc în corpul meu, fluturii din stomac au început să zboare, capul meu se învârte. Apoi am băgat capul în carte, chiar dacă nu înţelegeam nimic, nu eram atentă la ce citeam. -Bună Dimineaţa elevi. Intră profesoara în clasă. -Aşa, astăzi la răspuns trece Mădălina. Spune şi îşi îndreaptă ochii spre mine. Am trecut în faţa clasei şi am început să povestesc tema, am mai fost distrasă de Max, care îmi arăta figuri. (Mă rog) După ce am terminat de povestit, am trecut la loc. -Ce faci? Îl întreb eu uşor enervată. -Nimic. -Mai vedem. Spun eu şi îmi îndrept privirea spre profesoară, care ma anunţat că am primit 10 pe azi. După ore Max mi-a zis să merg cu el, chiar neştiind unde merg, am plecat, mă rog, cred că nu vrea să îmi face ceva, am încredere în el. Nuştiu de ce, dar de data asta ma adus pe jos, adică nu cu maşina. Am ajuns în parc, nişte cărăruşi înguste care duceau spre locuri diferite, iar pe marginile lor nişte bănci cafenii, în spatele lor nişte copaci uriaşi şi verzi. Ne-am aşezat pe o bancă şi am început să discutăm, mi-a zis că a vrut să mă ducă la o plimbare în parc. Am discutat despre diferite subiecte, până sa întunecat. Ajunsă acasă, am descuiat uşa şi am intrat în sufragerie, apoi de nicăieri apare mama cu un mic zâmbet pe faţă care mă punea pe gânduri, ceea ce ştiam este că va urma o discuție. -Mădălina, bună seara! Spune şi aşteptând răspunsul. -Bună, mamă! Spun eu puţin încordată de tonul ei. -Ce faci? Spune pentru a începe conversaţia. -Bine, tu? -Foarte bine! -Mă bucur. Îi răspund şi mă întorc să iau un măr din frigider, care era jumate plin cu produse, cu greu găsind mărul. -Deci permite-mi să te întreb, ce e cu schimbarea asta la tine? Eşti mereu cu gândul în nori, când vorbesc cu tine, reacţionezi peste 5 minute, atunci când te mai strig o dată. Am dubii, dar părerea mea este că, te-ai îndrăgostit...? -Ce mamă? Vorbeşti prostii. Adică cum să mă îndrăgostesc, mai important de cine? Cum să o fac, nu, nu, nu am...nu m-am... Spun rapid, fără aproape vreo răsuflare, şi un pic cu agitaţie. -Ce? Spune ea neînţelegând nimik din ceea ce am spus eu. -Da... Spun răsuflând şi aplecând un pic capul. -Da, ce? Spune ea neînţelegând. -Eu m-am... m-am... -Îndrăgostit? Spune uimită ce vorbele pe care numai ce le-am rostit. -Da. -Doamne, şi cine este norocosul? Sunteţi împreună? Spune ea rapid. -Da. -Poftim, şi eu nu ştiu? Vreau să îl cunosc. Spune cu un ton un pic mai diferit. -Ce nu? Mamă, o să vă fac cunoştinţă, doar că mai târziu, nu acum, vreau să mă acomodez eu cu el. Spune şi sperând la un răspuns pozitiv din partea ei. -Bine, dar să îmi faci cunoştinţă. *********** Iată încă un capitol. Sper că va plăcut!