Vreau să fim iar împreună!

Capitolul:6
-Chiar nu percepi? Cum se...
Dar a fost întrerupt de pumnul lui Max, care a făcut contact cu maxilarul lui.
-Mădălina, eşti bine? Ţia făcut ceva? Ţi-a zis ceva? Spune în timp ce îmi apucă faţa cu palmele.
-Nu, nu mia făcut nimic... Nici nu mia zis, mai degrabă nu a reuşit...
-Huh... Spune uşor, aproape neauzit...
Oare sa bucurat că nu a terminat de zis ce a vrut să zică, sau se temea ca îmi va zice ceva rău, neplăcut mie. Aceste întrebări mă frământau.
-Max... Spun eu uşor către el.
-Da? Spune el rapid, aşteptând ca eu să continui.
-Vreau acasă.
-Bine, hai să mergem...
Ne-am urcat în maşina care mergea acum regulat, am deschis un pic geamul pentru a putea respira mai bine. Gândurile îmi zburau în cap... Totul era încurcat.
Nici nu am observat cum a trecut timpul , şi cum am ajuns în faţa blocului. Coborând şi închizând uşa din urma mea, observ că şi Max se afla lângă mine.
-Mădă îmi pare rău... Spune el parcă cu un cutremur în glas.
-Pentru ce? Răspund neînţelegând despre ce vorbeşte.
-Pentru cele întâmplate la club...
-De ce? Doar nu e vina ta...
-Ba da... Eu te-am chemat acolo.
-Nu vorbi prostii. Spun eu încercând să îi schimb părerea.
-Cum spui tu, dar oricum mă simt vinovat...
Nu am mai spus nimic, doar a fost o pauză de tăcere scurtă. Ochii noştri sau intersectat creând un moment de încordare, pentru mine. Apoi brusc acesta şia lipit buzele de ale mele, făcându-mă să închid uşor ochii, dar nu pentru mult, fiindcă am realizat ceea ce se întâmpla şi lam respins imediat prin o mică bruscare.
-Ce faci? Rostesc rapid şi cu un pic un pic de exclamaţie în voce.
-Scuze, ma luat valul... Spune cu regret în voce.
-Să nu mai faci asta...
-Chiar dacă vom fi cuplu? Spune rapid fără ezitare.
-Nu, pentrucă nu vom fi cuplu.
-Îţi par atât de urât?
-Nu e în asta concluzia. Spun eu iritată de întrebare, cu speranţa că discuţia se va termina curând.
-Atunci în ce? De ce nu mă crezi potrivit pentru tine?
-Mi sau spus multe lucruri neplăcute despre tine, aşa că concluzia nu a fost una atât de bună. Spun încercând să îi evit privirea.
-De ce faci concluzii din auzite? Ai face mai bine dacă mai cunoaşte tu însăşi, nu să crezi că mă cunoşti doar din auzite...
-Uite...
-De ce nu încerci să mă cunoşti tu mai îndeaproape, nu doar din părerile altora? Spune rapid, şi parcă cuvintele lui mă înţeapă într-un fel.
-Vom vedea... Spun şi fug în bloc, fiindcă nu vreau să se mai continue conversația.
Ajunsă în pat, după ce mi-am făcut rutina de seară, am început să mă gândesc la vorbele lui, poate nu e aşa de rău după cum se spune, dar oricum poate Emilia îl ştie bine, învaţă de mult timp împreună. Să iau legătură cu el, sau nu? Voi regreta apoi sau nu?
Toată seara m-am comftuntat cu aceste gânduri, şi într-un final am adormit.
Dimineaţă m-am trezit şi m-am îmbrăcat într-un maiou galben şi o pereche de pantaloni albi. Un cardigan verde şi o pereche de adidaşi albi cu puţin roz.
Apoi mi-am luat ghiozdanul şi am plecat la şcoală. Mergând pe drum am zărit-o pe Emilia, m-am dus la ea.
-Hey, unde ai fodt aseară? Am fost la tine dar mama ta a zis că eşti în oraş cu nişte prieteni.
-Am fost cu Max... Spun parcă uşor timidă.
-Nu ţi-a făcut nimic? Spune speriată uşor.
-Nu. Dar mia spus nişte vorbe care mi-ai zgârâiat conştiinţa.
-Ce ţi-a mai spus?
-Mai pe scurt am ajuns în faţa blocului şi ma sărutat. Am observat fața ei uimită. Apoi l-am respins, normal. Şi iam spus să nu mai facă aşa ceva, dar mia spus că chiar şi dacă vom fi cuplu, iar eu am protestat. Ma întrebat cauza şi iam spus vorbele tale, adică că am auzit prea multe lucruri rele despre el. Apropo mia mai spus o fată despre el. Apoi mi-a spus că poate nu îl cunoaşteţi voi atât de bine şi să nu fac concluzii din auzite şi să încerc să îl cunosc mai îndeaproape.
-Mdaa...
-Aşai? Acum nuştiu ce să fac...
-Fă ce crezi tu că e mai bine...
-Gândurile mau frământat toată seara...
-Orice decizie vei lua, voi fi lângă tine.
-Mersi. Spun şi zâmbesc.
Apoi pe nevăzut am observat că am ajuns în fața şcolii. Intrând cu paşi uşori în şcoală, am ajuns în clasă. Pe coridor am zărit-o pe Bianca, neam salutat cu zâmbete.
În clasă m-am aşezat la locul meu, observând că geanta lui Max,este deja aici, semn că e la şcoală.
A sunat la ore şi chiar în acel timp a intrat el pe uşă, m-a văzut pe mine la locul meu şi colţul buzelor s-a ridicat un pic în sus.
A venit lângă mine şi s-a aşezat. M-a privit îndelung apoi a început o conversație.
-Bună. Cum eşti? Spune cu o voce uşor blândă.
-Adică? Întreb neînţelegând despre ce vorbeşte.
-După evenimentul de ieri de la club, eşti ok?
-Da, mersi.
-Dar la discuţia noastră de aseară?
Rosteşte rapid, şi aşteptând răspunsul şi reacţia mea.
-Păi...
-Eşti deacord?
-Voi încerca...
-Bine.
Apoi s-a întors şi a ascultat toată ora, nu a scos niciun cuvânt. Mai privea cu coada ochiului persoana mea, dar apoi privea la catedră.
După ore am plecat acasă împreună cu Emilia. Iam povestit despre decizia mea, iar ea nu a protestat. Ajunsă acasă am mâncar rapid ceva din frigider.
Am auzit tonul de mesaj de la telefon. Deschid telefonul şi văd un mesaj de la un număr neînregistrat la mine în telefon. Deschis şi citesc:
-".....