* * * Propriu * * *

Tu moarte
Tu moarte, ai trăit vre-o dată?
Tu știi ce-nseamnă să iubesti?
Tu moarte, spunemi ce ești tu,
De judeci tot și nimicești.
Mă-ntreb, tu oare n-ai părinți?
Mă-ntreb, tu oare n-ai bunei?
Și tot mă-ntreb de nu te doare
Atîtea suflete să iei.
Căci ai lăsat copii orfani
Și-atîtea zîmbete-ai furat,
Dar cîte lacrimi ai adus,
Mă-ntreb, in schimb ce-ai cîștigat?
De ce distrugi atâta lume?
Cine îţi da aşa puteri?
Îţi cer sa-mi laşi in pace viaţa
Căci îţi dau tot. Ce vrei? Averi?
Îţi dau si bani şi bogăţii,
Dar lasă-mi lumea să trăiască,
Căci dacă ai pleca de tot
Mai mulţi ar şti cum să iubească.
Tu ai distrus atâtea vieţi
Şi nu te mustră conştiinţa?
Căci iei iubirea şi speranţa
Şi-n schimb imi laşi doar suferinţa...
Tu moarte, eşti nemuritoare?
Tu câţi ani ai? Câţi mai trăieşti?
Dar poate vrei sa te retragi,
C-ai obosit, îmbătrâneşti,
Dar de nu vrei cu bună voie
Am să te dau în judecată
Şi am să lupt pentru dreptate,
La moarte sa fii condamnată.
Atunci voi sta în faţa ta,
Tu drept în ochi să mă priveşti
Şi-am să te-ntreb cu ironie:
"Vrei poate milă sa cerşeşti?"
Dar nimeni n-o să te ajute,
C-atâta cât ai existat,
Tu n-ai cruţat pe nimenea,
Nici cerşetor, nici împărat.
Şi-atuncea lacrimi de durere
Pe al tău chip se vor ivi,
Şi eu v.oi da så-ţi sterg obrazul,
Dar coasa ta mă v-a lovi...