C-un curcubeu de sentimente dulci, curate,
Unit-am inimile noastre de dor învăpăiate,
Un gând, un simț,o întristare, o bucurie,
O încercare pentru amândoi deacum să fie.
Însă cine știe idilia plăcerii cât va dura,
Până când pe aripile iubirii va zbura,
Căci dacă curcubeul la un timp dispare,
Și-a noastre sentimente dispărea-vor oare?
Noapte senină,
Cu lună plină,
Spre melancolie mă-nclină ,
O veche credință,
Spune că orice dorință,
În așa noapte să se-mplinească-i cu putință.
Dar ce sufletul meu vrea,
N-oi destăinui la nimenea,
Ci-n taină m-oi ruga în mintea mea,
Iar de s-a-mplini,
Și ce mi-am dorit va fi,
La fel să faceți vă voi sfătui...
(Mihai Guz 18.05.2022)
Mai lasă, inimă, nu retrăi de tot fleacul,
Timpul pentru toate-n lume-i leacul,
Va trece, și-i vei da uitării,
Ceea ce ți-a pricinuit durere.
Ce-ți va folosi de-i sângera într-una,
Pentru așa zisa "neânlocuita" una,
Care n-a dorit deloc să te ia în seamă,
Jignindu-te-n tot felul fără teamă.
Pansează-ți rănile și te liniștește,
Din goana după vânt oprește,
În lume-s multe cu brațele deschise,
Care te-ar primi cu inime încinse...
(Mihai Guz 15.05.2024)
E frig in sufletul meu și e noapte,
S-au stins în ea ultimile șoapte,
A zilei zbuciumate ce-a apus
Care buzele nevrednice le-au spus.
Nu știu, fost-au auzite de acea ființă,
Căreia fără teamă îi juram credință,
N-a dorit măcar o vorbă să rostească,
A inimii durere să mi-o ogoească.
Are vreun rost de a reveni înapoi,
La așa zisele relații dintre noi?
Timpul numai îmi va da răspuns,
La întrebarea la care am ajuns.
(Mihai Guz 14.05.2024)