TE DUCI, COPILARIE
Zburdam prin curtea plină cu rațe și găini
Trăiau pe-atunci părinții și rude și vecini
Mi le-ai luat pe toate și-o lacrimă îmi storci
Te duci, copilărie, și nu te mai întorci...
Nu mai există basme, nici eu nu mai exist
Balaurul e șmecher, iar Făt Frumos e trist
S–au inventat claxoane, adio zurgălăi
Te duci, copilărie, cu toți eroii tăi
Un prof ce ne-nvățase cum să plantam stejari
A defrișat pădurea vânzând-o pe dolari
Cu cât urcam în vârstă ne suntem mai străini
Te duci, copilărie, și devenim haini
Bunica și bunicul ce mă-nveleau cântând
Sunt doua cruci de piatră și tac pe sub pământ
Și mai era și crângul, și-un râu și niște tei
Te duci, copilărie, pe toate