Предыдущая публикация
Mi-e frig de frigul celui
ce nu va mai veni-napoi, în veci,
şi haina din cuier devine rece
şi mânecile la cămăşi mi-s reci.
Mi-e frig de frigul omului pe care,
Îndată ce în glorie s-a frânt,
Familia l-a dus la-nmormântare
şi l-a lasat acolo, în pamânt.
Mi-e frig de frigul lui, acum, că plouă
şi-n cimitir e apă cu prisos,
În timp ce viaţa ne e dată nouă,
El zace în sicriu acolo, jos.
Mi-e frig de frigul nopţilor de iarnă,
Când respirând prin viscole, postum,
Nameţii vor începe să se-aştearnă
şi el, sărmanul, se preface-n scrum.
Mi-e frig de frigul ţurţurilor care
Vor atârna plângând de crucea sa,
Când lacrimile noastre funerare,
În cinic scazamânt, se vor usca.
Mi-e frig de frigul cerului pe unde
Îşi joaca rolul ultim şi-i e greu,
Că îl priveste însuşi Dumnezeu,
şi dintr-odată, prin schimbari profunde,
Mi-e frig de frigul lui.
Mi-e frig de frigul meu…
Следующая публикация
Нет комментариев