O părăseşti, o faci să sufere, o ignori, îi oferi câte puţin, uiţi de ea, te întorci înapoi la ea, o implori să te ierte şi apoi pleci iar.

Eşti prea tânăr, prea orgolios, prea bun să stai în loc pentru o femeie. Eşti prea bărbat să îi oferi lucruri mărunte care ar face-o fericită. Eşti mult prea bun pentru tine ca să fii şi pentru ea. Conteaza mult mai mult ce zice o lume întreagă şi prietenii tai, decât ce zice sau îşi doreşte ea şi voi amândoi. Contează mult mai mult restul lucrurilor, părerilor şi sfaturilor oamenilor decât un singur suflet care pare să fie al tău. Şi ajungi să te trezeşti, să îţi dai seama că nu eşti împlinit în faţa unor prieteni care te părăsesc sau care te trădează, în faţa unor păreri care au fost spuse doar că sa fie sau în faţa unor decizii care au fost luate greşit. Şi o cauţi, o vrei înapoi, te aştepţi să fie acolo, cu acelaşi zâmbet şi aceeaşi dăruire cu care te aştepta. Şi… nu mai e aceeaşi, îţi dai seama că te-ai întors de atâtea ori încât ai uitat că va fi o ultimă dată. Şi acea ultimă dată a fost să fie cea dinaintea acesteia. O găseşti aparţinând altuia sau pur şi simplu şi-a luat sufletul înapoi de la tine şi a găsit puterea să zică banalul „NU”.