La început, bateria laptopului are o autonomie câteva ore. După care, vei observa că nu mai ai energie nici măcar pentru 10 minute. Din fericire, poți schimba ceva!
Orice baterie are o durată de viaţă, dar mulţi nu ştiu au că tocmai ei sunt cei care îşi “omoară cu zile” bateriile. Explicaţia e simplă, dar nimeni nu se stresează să citească vreodată instrucţiunile de pe spatele ei.
Evită căldura!
Da, temperatura e poate cel mai mare duşman al bateriei de laptop. Cu cât sunt mai multe grade, cu atât impactul e mai mare. Ideal, bateria ar trebui menţinută la temperatura camerei. Însă mulţi dintre noi obişnuim să ţinem laptop-ul pe genunchi, sau chiar în pat, acoperindu-i fantele de evacuare a aerului cald. Ne dăm seama abia după ce începe să se încingă. Cu timpul însă, bateria va ţine din ce în ce mai puţin. Rezolvarea e simplă: folosește un stand de laptop, cel mai bine cu ventilator incorporat. Te poate scuti de o grămadă de probleme, printre care şi cele de sănătate, pe care le-ai putea avea dacă vei ţine laptopul pe genunchi sau prea aproape de corp.
Îl ţin la încărcat, dar cât?
Cât e nevoie, bineînţeles. Nu uita că bateriile noi sunt cu litiu şi nu trebuie întotdeauna încărcate complet. Wikipedia subliniază că, în cazul în care bateria litiu este complet încărcată tot timpul, va pierde până la 20% din capacitate în fiecare an, indiferent de ceea ce faci. Ideal, o baterie Li-Ion ar trebui să stea cam între 40-60%, dar dacă nu e mereu posibil, încercaţi să o descărcaţi până la această valoare măcar o dată pe săptămână.
Şi setările?
Şi setările sistemului de operare pot ajuta. Pe lângă câteva trucuri care te ajută să-ţi ţină mai mult bateria fix atunci când ai mai mare nevoie, opţiunile pentru alimentare reprezintă un punct bun de plecare. Mergi la Control Panel – hardware and Sound – Power Options şi setezi planul care se pare cel mai potrivit. Power Saver, dacă ai nevoie ca bateria să se descarce mai puţin, sau Balanced (care este şi modul recomandat de Windows), pentru o folosire echilibrată. În ceea ce priveşte setările avansate, te poți juca cât de mult dorești. Unele laptopuri au opţiunea de a nu mai încărca bateria peste 70%. Dacă firmware-ul laptopului vostru permite asta,atunci puteţi activa opţiunea respectivă, pentru a proteja bateria.
#floresti #moldova #laptop #notebook #bateria #nextmoldova #sfaturiutile
Нет комментариев