Să nu plângi tu Moldovioară,
Că ți-ai pierdut ai tăi copii
Că ți-a fugit lumea din țară
Cu soți, cu mame și soții.
Că te-au făcut să uiți de limbă,
De obiceiuri strămoșești.
Că-ți este greu, să-ți fie scârbă
Că ți-ai ales iar slugi rusești
Ştiţi care e senzaţia mea preferată? (De unde aţi putea de fapt să ştiţi )
Să fiu pe canapea, afară să bată vântul, să fie toamnă, cu ploi.
Să stau cu ochii deschiși, cu o carte potrivit de groasă pentru un astfel de anotimp,pe braţe, şi o cană mare de ceai cu lămâie. Să simt toamana, frigul de afară, ploaia care se lovește de geamul meu, vântul, respiraţia lui la urechea mea. Şi să înteleg că aceasta e o clipă perfectă. Nu-mi e nici prea cald, nici prea frig. Nici frică, nici dor. Nici sete, nici foame. Nu întârzii nicăieri, nici eu, nici ea. Şi nici nu fug de nimeni. Sunt exact acolo, unde mi-aş dori să fiu. În toamna mea, pe canapeaua mea neagră. Iar asta-mi place. Asta e perfect.
Şi a