Îngerii noștri au cancer la aripi Și nu ne mai îndeamnă să iubim Noi avem cancer la cuvinte Și nu ne mai vorbim. Aruncăm mereu,prea multă tăcere, Devenim două sloiuri de gheață Ce-și ascund privirea-n durere Am căzut amândoi sub avalanșa de frig Gândurile reci,sub ea ne împing. Intoxicati în fumul vag, apăsător, Sugrumați de un sec sentiment numit „dor”. Ne e dor,și ne dor rănile adânci Nu ne mai pasă de noi,dar continuăm Să ne târîm unul spre altul pe brânci. Arăți mereu nepăsare Dar eul tău urlă în tine Presori pe rana-mi deschisă sare Părându-ți un gest cum se cuvine. Băga-mi-aș piciorul în el,sentiment de iubire Orice ai face,mereu nu-i convine. Dar ce mai aștepți? Hai pleacă,vină. Bagi