Să fii șofer de taxi nu-i floare la ureche.

Ai zile bune, ai zile grele. Ai zile când parcă nu te mai poți încălzi. Și nu pentru că-i iarnă.
Mihai Vasilici a ales să încerce viața de șofer după ce i-a rămas casa goală, iar el s-a pensionat. E greu, după ce-ai lucrat o viață, să stai fără ocupație. „Odihnă. Pf. Mai degrabă-i chin!”
Mihai Vasilici are 65 de ani și-o Dacie. A crescut la țară și a făcut școală bună. Cu anii, a deprins un pic de engleză de la copiii plecați în America. A învățat niște replici de bază și cuvintele elementare, ca să înțeleagă măcar un pic limba nepoților.
Într-o noapte de decembrie, l-au sunat fetele de la dispecerat. Un grup de nemți stau pierduți pe la aeroport, că nu găsesc șofer care să le înțeleagă vorba. „Eee, știu engleză? Dacă știu engleză, eu vin!”. Mihai Vasilici, chiar și cu o engleză spartă, primea plăcere din discuțiile cu străinii. „I help! Where to go?”
Nemții au fost bucuroși să se încălzească în Dacia lui Mihai Vasilici, și nu de la sobă. Drumul până-n alt colț de oraș a pus începutul unei călătorii plăcute. „What a hero!”
Să fii șofer de taxi nu-i floare la ureche. Ai zile bune. Ai oameni buni. Ai momente bune. Asta contează.