Asta este partea “nimănui”. Am filmat clipul aici, la lacul de Smarald de la Racoș.
Ne-am aventurat să mergem cu trotineta pe pietriș 🤣, am învățat câte ceva despre turnulețele din pietre create de oamenii care vin să mediteze aici. Am făcut și eu unul. Am dansat printre ele. M-am gândit de ce am scris piesa “Sunt a nimănui” și mi-a părut rău ca am scris-o. Nu mai simt la fel. Acum va trebui să o cant în concerte și să-mi aduc aminte de starea în care eram când am scris-o.
Și totuși, sentimentele te pun la încercare mereu. Eu singură mă pun la încercare mereu.
Sentimente multe au fost și la început de drum. Mă temeam că nu va conta toată nebunia asta pe care am inițiat-o. Dar oamenii au stat lângă mine. Ca la început. Au avut încredere așa cum am avut și eu in ei când au venit să-mi reformateze softul și i-am lăsat. Sunt prietenii mei, am devenit prieteni.
În ziua aceasta am fost și într-o poienița unde am mai terminat o piesă de pe album , am făcut strategii noi pentru viitorul apropiat-îndepărtat, ne-am hrănit cu niște muzică și am făcut și o piesă pe care o veți auzi doar în acest documentar, doar în unul dintre episoade😉 Dacă sunteți curioși de piesa.
Присоединяйтесь — мы покажем вам много интересного
Присоединяйтесь к ОК, чтобы подписаться на группу и комментировать публикации.
Нет комментариев