Jurnal de călătorie (Partea 3)

Mi-am început ziua frumos, după cum puteți observa oamenii din echipa mea cânta toți.. La mulți ani… 😅
‪Ziua propriu-zisă am început-o când am urcat împreună ‬la Panorama de unde se vede tot Brașovul. A fost despre muzică și povești.. cu Andrei Comaroni și David. Am reușit să facem o piesa. Poate o punem pe album…
“Ce te inspiră? Despre cine sunt toate poveștile din piesele tale?” Astea sunt întrebările care le primesc cel mai des. Am răspuns atât de mult la această întrebare încă totul a devenit automatizat. N-am nimic nou de povestit. Aceleași întrebări, aceleași răspunsuri. De luna trecută pana azi nu s-a întâmplat mare lucru, dar interviuri am avut vreo 10, în care povestesc over and over aceleași chestii. STOP! Pauză. Vreau să scriu o poveste și apoi să merg să povestesc. Așa am luat această pauzaă ca să termin albumul, să filmez acest film și să-mi creez noi povești.
‪‬
‪Mereu mi-am vrut un concert ad-hoc, spontan, ‬să-l anunț de azi pe mâine și să văd ce se întâmpla. Ee, plecarea asta este momentul meu și dacă vreau să fac ceva, o fac. Așa am ajuns să fac concert la Brașov. Și a fost minunat, a fost ca o repetiție cu public, dar trăirile foarte intense. Aveam emoții… nu știam versurile și nici melodiile așa bine. Nici eu, nici băieții. Dar cred că asta era farmecul, ca nu urmăream niciun scenariu, niciun plan…
‪Concertele sunt minunate. Te încarcă cu energie sau te storc de energie acumulată… Când ești la concert, ești tu, e momentul tău și al oamenilor care stau în spatele tău. Scena îți aparține, oamenii te strigă pe nume și te simți rege.‬ După ce ieși de pe scenă, nu-ți mai aparții.
‪Uneori n-am chef să mă îmbrac frumos la concerte. ‬Muzica mi-e atât de liberă încât simt că o forțez cu îmbrăcăminte frumoasă sau ieșită din standartele zilnice. Uneori mă simt simplă și îmi place să mă comport ca atare. Dar apoi îmi aduc aminte că omul care a făcut niște kilometri să vină să mă vadă, n-a venit să vadă o fată simplă.
Poate au venit pentru a vedea ceva neordinar, ceva ce văd la televizor și ar vrea să vadă dacă și în realitate e așa ca la televizor. Pentru ei trebuie să faci un efort să păstrezi acea imagine de TV, untouchable. Oamenii nu vor să vadă simplitate. Asta văd în fiecare zi.
Mereu am stat până la ultima poză. Și chiar dacă se supără băieții pe mine, tot stau. Sunt mici excepții atunci când am un alt concert exact după sau trebuie să plec urgent.. dar asta se întâmplă extrem de rar. Sau dacă mai cântă cineva după mine, în semn de respect pentru cel care se afla pe scenă. Am învățat asta candva de la Inna. Dar dacă nu ma grăbesc nicăieri, stau până la ultima poza… pentru fiecare în parte. Mi-e greu și e extrem de obositor să mă dăruiesc pana la ultima picătura dar mai greu mi-ar fi sa stiu ca nu m-am dăruit.
Irina Rimes - Pe drumul meu | Din 3 Iunie pe HBO Max