Facerea EVEI

Adam şi Eva au fost, conform miturilor creaţiei ale religiilor avraamice (iudaismul, creştinismul şi islamul)[1][2][3] primii oameni şi părinţii omenirii. Facerea lor este descrisă în Biblia creştină şi cea ebraică. Conform lor, în urma păcatului şi neascultării lui Dumnezeu, Adam şi Eva sunt izgoniţi din Grădina Raiului (ebraică Gan Eden). În Biblie scrie de două ori :„Dumnezeu a creat omul şi femeia după chipul şi asemănarea Sa.” Au existat oameni înaintea lui Adam, ori Adam a avut două soţii? Din modul de prezentare biblic reiese ca Adam a fost creat întâi, iar Eva, mai târziu, dintr-o coastă a lui Adam. Această dublă creaţie a omului, bărbat şi femeie, este istorisită în două capitole diferite ale Genezei, fapt ce i-a condus pe unii cercetători să presupună că este vorba de două istorii şi două creaţii diferite. O legendă evreiască din Cabala, povesteşte că după ce Adam a fost creat din lut, tot din lut a creat Dumnezeu o femeie, ce se numea Lilith. Aceştia se iubeau, până când un conflict a făcut-o pe Lilith să se certe cu Adam, să-l părăsească pe el şi Grădina Raiului şi să se unească cu diavolul. Mai târziu, probabil că ea a ademenit-o pe Eva (a doua soţie a lui Adam) cu fructul interzis, răzbunându-se. După ce a fost părăsit de Lilith, Adam se simţea singur, iar Dumnezeu l-a adormit, creând o nouă nevastă, pe care o chema Eva. Primele 3 capitole din Cartea Genezei au, din punct de vedere analitic-literar, diferite surse şi au fost redactate relativ târziu. Totuşi, ele sunt plasate la începutul Bibliei, pentru că exprimă, potrivit concepţiei teologice, adevăruri fundamentale despre lume şi om: creaţia, originea şi împlinirea ei în Dumnezeu, omul, drama păcatului şi speranţa mântuirii. Este vorba de mituri, alegorii sau simboluri ale unor adevăruri religioase sau legende[2][3]. Aceste evenimente mitice sunt: crearea tuturor lucrurilor şi a omului de către Dumnezeu şi, de asemenea, păcatul omului, care ar fi avut loc la un moment dat în timp, conform mitului. Mesajul care se desprinde din primele 3 capitole ale Genezei, priveşte, în primul rând, originea omului şi unitatea neamului omenesc. Primul om ar fi fost creat de Dumnezeu, iar întregul neam omenesc s-ar trage dintr-un singur cuplu uman. De remarcat că în Geneza cap. 1 bărbatul şi femeia sunt creaţi după animale, în timp ce în cap. 2, întâi e creat bărbatul, pe urmă plantele şi animalele şi abia apoi femeia.[4] Biblia afirmă că Adam şi Eva au fost creaţi bărbat şi femeie, după modelul diferenţelor sexuale dintre elohimi.[5] Într-un documentar al BBC dr. Francesca Stavrakopoulou, lector principal la Universitatea din Exeter, specializată în studii biblice ebraice considera că Adam îl reprezintă pe regele iudeu Zedechia a cărui decizie de neplată a tributului către Nabucodonosor al II-lea a dus la distrugerea Templului lui Solomon de la Ierusalim de către armata babiloniană.[6] Astfel, templul era de fapt grădina Edenului, iar regele a fost alungat din această grădină.[6] Şarpele reprezintă cultul şarpelui din acest templu, iudeii închinându-se la şarpele Nehuştan până la atacul babilonian, acest cult sfârşind odată cu distrugerea templului.[6] Înainte de acest eveniment, Biblia nu descrie şarpele ca simbol negativ.

dam şi Eva (protopărinţii) au păcătuit în paradis, încălcând porunca Divină. Naraţiunea biblică privind păcatul protopărinţilor este cuprinsă în Gn 2, 17 şi 3, 1 şi urm. Ideile care se desprind de aici sunt: Dumnezeu i-a dat primului om o poruncă, pentru a-i pune la încercare obedienţa; Adam a încălcat porunca, lăsându-se ispitit de şarpe; Adam şi Eva au fost excluşi din Rai, din starea originară de nevinovăţie. Ca încadrare morală, primul păcat a fost unul de neascultare, săvârşit din trufie (cf. Tob 4, 14: „din mândrie izvorăşte pieire“; Sir 10, 15: „Începutul păcatului este trufia“). Textul biblic nu menţionează o greşeală sexuală (de ex., porunca de a se înmulţi, Gn 1, 28 şi ideea că bărbatul va fi un singur trup cu femeia, Gn 2, 24, apar înainte de păcat). Urmările păcatului strămoşesc sunt pierderea harului sfinţitor şi atragerea asupra lor a mâniei lui Dumnezeu. Conform teologiei creştine, Adam şi Eva au ajuns pradă domniei diavolului, spre deosebire de iudaism, care nu acordă mare pondere sfinţitor şi diavolului. Apoi, păcatul lui Adam a trecut asupra tuturor urmaşilor lui, asupra tuturor oamenilor, nu prin imitare, ci în mod ereditar. Rămâne echivocă problema fructului „pomului cunoaşterii binelui şi răului", care nu a fost specificat în Biblie. În contradicţie cu varianta mărului, acceptată unanim în creştinismul european, este mai plauzibil că Adam şi Eva nu au mâncat un măr - atunci[Când?] nu creşteau mere în Orient - ci alt fruct, posibil smochine (Adam şi Eva şi-au înfăşurat «ruşinea» în frunze de smochin). Mărul a rămas totuşi, fructul preferat în artă şi în mentalitatea ubicuitară, cu aluzii la păcatul trupesc: „...Iar ale Evei fiice dau buzna în livadă din merele oprite să facă marmeladă” (Topîrceanu) Conform lui Leibniz, anticii numeau păcatul lui Adam drept felix culpa, adică o greşeală din care a izvorât actul cel mai nobil cu putinţă, sacrificiul lui Isus Hristos.[7] El argumentează acest punct de vedere citând tezele Sfântului Augustin, care sublinia în repetate rânduri că Dumnezeu a permis răul doar pentru a produce un bine cât mai mare[7] şi ale Sfântului Toma, care arăta că permiterea răului lucrează spre binele universului

Conform catehismului bisericilor creştine, Iisus Hristos este „Noul Adam", inaugurând noua creaţie: "Primul om ieşit din pământ este pământesc, însă cel de-al doilea om vine din cer" (1 Cor 15, 47). „Noua naştere" inaugurată de Hristos este viaţa dumnezeiască dată celor care cred în Hristos. La Botezul lui Iisus, „s-au deschis cerurile" (Mt 3, 16), pe care le închisese păcatul lui Adam.

Povestea lui Adam şi a Evei este literalism biblic, fiind în conflict cu concluziile ştiinţei moderne. Cel mai notabilă este contradicţia bazată pe evoluţia oamenilor de la o specie mai primitivă, hominizii. [9] Este de asemenea în conflict cu înţelegerile geneticii umane. Dacă toţi oamenii ar fi descendenţii a două persoane de acum câteva mi de ani, ar trebui ca rata mutaţiilor în prezent să fie foarte ridicată.[10]. Numele de Adam şi Eva sunt folosite metaforic într-un context ştiinţific pentru a descrie cei mai recenţi strămoşi comuni Adam cu cromozomul Y şi Eva mitocondrială. Aceştia nu au trăit în acelaşi loc şi nu există nici un motiv pentru care să se creadă ca au trăit în aceiaşi perioada, sau că s-au întâlnit şi au format un cuplu[11][12]. Un studiu recent a estimat faptul că Adam cu cromozomul Y a trăit în urmă cu 120 - 156 de mii de ani şi Eva mitocondrială în urmă cu 99 - 148 de mii de ani.

Izgonirea din grădina raiului