A trecut o lungă durată.Mi-am imaginat acest moment de prea multe ori în acești mulți ani de când ai plecat și m-ai lăsat singură, de când m-ai lăsat singură să mă reculeg. În mintea mea acest moment s-a derulat foarte diferit, de foarte multe ori.În mintea mea, ești acolo, nu mă așteptam să mă vezi, acea fată care nu a meritat să rămâi lângă ea. Acea fată a cărei lume s-a învârtit în jurul tău, acea fată care a urmărit curcubeie, sperând că la captă o va aștepta o oală mare cu aur. Acea oală de aur care erai tu.Dar în această versiune a poveștii, această fată nu ar urmări nimic, fiindcă această fată este deja fericită. Ai fi uimit de mine și te-ai întreba de ce m-ai pără sit.Ai fi cazual, încercând să pari cool așa cum ai vrut mereu. Te-ai preface că ești fericit pentru mine, dar în timp ce ai pleca, ai simți un sentiment de regret, o mare pată de dezamăgire. Ai realiza ce prost ai fost. Asta ar fi revanșa, răzbunarea mea. Nu au spus oare unii că răzbunarea cea mai bună este să fii fericită?Din contră, când căile noastre s-au suprapus, nu am fost nevoită să te conving că sunt fericită și că ai făcut alegerea greșită. A fost simplu ceva care nu a mai contat pentru mine.În schimbul răzbunării mele, a fost ca și cum doi prieteni s-au regăsit. A fost ca și cum cineva care a fost o mare parte din viața ta s-a reîntors la tine. Cineva care ar fi fost pentru totdeauna cu tine, de fapt cineva pentru care nu ai mai purtat lumină.Sunt fericită, dragă primă iubire, că nu ne-am reîntâlnit mai repede, că nu s-a întâmplat mai repede. Sunt recunoscătoare că nu ne-am întâlnit când am sperat că totul va reveni la normal, când răzbunarea mea era încă ceva ce doream. Sunt ușurată că nu ne-am reîntâlnit când ai avut acea atracție pentru mine.Atunci am înțeles ce înseamnă să treci peste cu adevărat. Am apreciat acea zicală că timpul vindecă răni. Văd înțelepciunea din a șterge anumite persoane din viață, temporar, până când nu te mai afectează, fiindcă este exact ce am simțit atunci – nu m-ai mai afectat în niciun fel.Tot ce mi-a rămas au fost amintirile bune, amintirile despre cum mi-ai schimbat viața învățându-mă cum să iubesc.Îți mulțumesc. Îți mulțumesc pentru toate memoriile. Îți mulțumesc pentru rănile produse și pentru lecțiile predate, majoritatea lor. Îți mulțumesc pentru prietenia reaprinsă. Îți mulțumesc că m-ai făcut să-mi văd frumusețea din interior și pentru că ai fost acolo când am avut nevoie. Dragă primă iubire, vei avea mereu un loc în inima mea, dar cineva a luat locul pe care l-ai ocupat tu atâta timp. A fost luat și acel cineva este aici să stea. Așa că, dacă nu te superi, am să trec mai departe, am să te mut într-un colț al inimii mele, colțul tău.Acolo vei fi mereu, pentru totdeauna.
Присоединяйтесь — мы покажем вам много интересного
Присоединяйтесь к ОК, чтобы подписаться на группу и комментировать публикации.
Комментарии 1