O intimplare de viata ce m-a lasat cu lacrimi in ochi si totodata multumita de cele citite !

Ud din cap până în picioare, mai fusesem și stropit de un bădăran de șofer în timp ce așteptam la semafor, am intrat într-un magazin de fructe și legume să fac cumpărături pentru a pregăti cina. În timp ce alegeam legumele, pe ușă a intrat o femeie cu un copil de vreo 3-4 ani. Îmbrăcată modest, udă și ea, ducea în mână un pachet străveziu în care avea o pâine și câteva cutii de chibrite, iar cu cealaltă mână ținea de mânuță copilașul îmbrăcat într-un costumaș albastru cu desene, ce ținea strâns în pumn o bancnotă de un leu și se întindea spre raftul cu banane. După ce mi-am ales cartofii, gogoșarii, ciupercile și niște verdețuri, așteptam la casă, iar din spate am auzit-o pe femeie cum îi zicea copilului.
„Stai mami să vedem dacă o să-ne ajungă bani, o să luăm o banană”, copilul s-a uitat la ea cu un zâmbet plin de speranță și ochișorii rugători și i-a făcut un semn către lada unde erau niște piersici cărnoase. Femeia l-a zdruncinat ușor, dăndui de înțeles că încă nu este sigură dacă se va mulțumi cu o banană. Cât vânzătoare îmi cântărea legumele, mi-am adus aminte de vremea când eram și eu copil. Atunci când intram cu mama în magazin și îmi doream tot ce era pe rafturi, dar nu puteam să înțeleg că ea sărmana nu-și putea permite să-mi cumpere, chiar dacă era nevoită să lucreze în două instituții de învățământ, una dintre ele fiind la o distanță de câțiva km, în altă localitate. Și nu-mi lua din motiv că nu dorea să o facă, dar din cauză că îi era reținut salariu de câteva luni.
Nu sunt mare filantrop, dar i-am zis vânzătoarei să-mi cântărească un kg de banane și jumătate de kg de piersici și i le-am dat copilului ce se uita sfios la mine, în timp ce mi-a întins ușor bancnota de 1 leu șifonată, ce o ținea în mână.
La început am refuzat să-l iau, însă femeia a insistat, mulțumindu-mi frumos.
„Luați vă rog frumos, nu-l refuzați. Vă mulțumesc, dar vă rog frumos să luați de la el acest leu, să nu se deprindă, las să aibă impresia că el și le-a cumpărat”, mi-a zis femeia zâmbind.
Am luat bancnota de 1 leu, iar copilul mi-a strâns gingaș mâna. Se citea bucuria și mulțumirea din ochii săi, când strângea cu mâinele mici pachetete cu fructe. Eu mi-am continuat grăbit drumul spre casă printre bâltoacele de pe trotuar, strângând în pumn bancnota pe care mi-a dat-o copilul și mă gândeam că, chiar dacă ar fi fost să fie ultimii 45 de lei, nu mi-ar fi părut rău că i-am schimbat pe un leu.