În memoria victimelor celui de-al doilea val de deportări din anul 1949, din com.

Alcedar, r-nul Șoldănești.
Una din cele mai grave crime săvîrșite de regimul sovietic pe teritoriul Basarabean a fost organizarea foametei din 1946-1947. Prin acest act de genocid, autoritățile comuniste au purtat mai multe scopuri, dar obiectivul principal era depopularea ținutului prin exterminarea elementului autohton. Ultimele cercetări științifice arată că în timpul foametei organizate în anii 1946-1947, în teritoriul dintre Nistru și Prut au decedat, din cauza inaniției, peste 200 000 oameni. Prin intermediul foametei, ocupanții sovietici au urmărit să lichideze instinctul de proprietar al țăranului. Săteanului i se insufla că este neputincios și că va muri de foame daca nu va renunța la averea sa pentru a intra în colhozul bolșevic.
Este cazul să precizăm că pe teritoriul R. Moldovei de la vest de Nistru au fost mai multe secete în ultimele două secole.
Oricum populația a fost întotdeauna gata să facă față calamităților naturii, găsind uneori soluții ieșite din comun, pentru a supraviețui. Există mai multe legende în legătură cu secetele din Moldova. În una din ele se povestește despre o secetă din vremea lui Ștefan cel Mare. Se spune că după atîtea războaie cu turcii și tătarii, în urma cărora Moldova a fost distrusă și pustiită, mai adusese și Dumnezeu o secetă cumplită. Oamenii se hrăneau cu diverse ierburi și rădăcini. Hambarele erau pustii. Cînd a venit primăvara, nu aveau semințe pentru a semăna, Ștefan Vodă, plin de înțelepciune, le-a spus: „Grijiți voi de altele, că D-zeu a avut grijă să pună la păstrare semințe.” Tot atunci domnitorul a dat ordin pîrcălabilor să are grabnic toate drumurile țării. Această poruncă a fost îndeplinită întocmai, deși lumea nu înțelegea. Mulți s-au gîndit că Ștefan Vodă și-a pierdut mințile. Apoi, peste puțin timp, toți au văzut că pe drumurile arate a răsărit grîul verde ca din semănătură. Ștefan cel Mare înțelesese cu mintea sa isteață că pe drumurile de țară au rămas destule semințe sănătoase din cele căzute pe acolo în vremea transportării. Așa a scăpat Ștefan Vodă moldovenii de nevoie, păstrînd semințele grîului și ale viitoarei roade... (Florian Cristescu, Povestea neamului nostru, Chișinău, 1992, p. 253-254.)
Între anii 1946-1947 întradevăr a fost o vreme uscată. În unele zile temperatura aerului se ridica pînă la 35-37 °C, iar la suprafața solului pînă la 65-67 °C. De la începutul perioadei de vegetație a culturilor agricole, au căzut, în 1946-1947, numai 85–245 mm de precipitații. Față de anii obișnuiți, aceasta a constituit circa 105–285 mm, sau 30-85% din cantitatea obținută.
Totuși nu seceta și nici operațiile militare au provocat foametea groaznică. Mai multe studii și mărturii relevă că foametea a fost organizată de către autoritățile sovietice revenite în teritoriu la 1944.
Astfel, se știe că în acei ani țăranii au fost obligați să predea statului sovietic grîu, semințe de floarea-soarelui, fîn, carne, ouă, brînză, lînă, etc. Normele impuse de către regimul bolșevic erau următoarele: gospodăriile țărănești care stăpîneau pînă la 2 hectare trebuiau să livreze statului 90 kg de cereale, cele care dispuneau de 2-5 hectare-140 kg, cele care posedau 5-10 ha-190 kg, cele cu 10-15 ha-240 kg, iar peste 15 ha-290 kg. În același timp, gospodăriile țărănești erau obligate să dea statului bolșevic, la fiecare hectar: 10 kg semințe de floarea-soarelui, 10 kg de cartofi, 4 kg fîn, pînă la 10 kg carne, pînă la 10 kg lapte, 50 ouă, 250 gr. brînză de la fiecare oaie producătoare, cîte 250 gr lînă de la fiecare oaie și cîte 50 gr. de la fiecare capră. Totodată, statul sovietic achiziționa struguri, legume și fructe. La acestea se mai adaugă impozitul pe imobil. În cazul că gospodăria nu achita aceste prestații, capul familiei, iar uneori chiar întreaga familie, era pedepsită cu ani grei de închisoare. Una din măsurile prin care puterea sovietică a instaurat și frica generală în ținutul basarabean au fost deportările în masă. În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 au fost depăortați în Siberia 22 648 de basarabeni.
Opt ani mai tîrziu, iarăși noaptea – între 5 și 6 iunie 1949 – sovieticii au deportat 11293 de familii, peste 35000 de oameni nevinoveți.
Anii 1940 – 1941... Cu durere în suflet vorbesc despre acești ani alcedărenii în etate.
Vorbesc despre acei, care au fost ridicați și duși departe de baștină. Mai jos găsim lista celor înstrăinați:
Balaban Avacum, represat împreună cu fiul său. Avram, din nefericire își găsește moartea în Siberia, iar feciorul reușește să fugă în România
Bocșa Ștefan cu soția Luța. Demult nu mai sînt în viață, dar amintirea lor trăiește prin faptele lăsate nouă ca moștenire. Apa răcoritoare din fîntîna lui Bocșa, casa, care și azi mai e în centrul atenției sătenilor.
Panigratii Călugăru și Ion Sîrbu, care la fel au murit pe pămînt străin. Ca amintire avem casa lui Sîrbu – actuala ambulatorie din Alcedar, în prezent reconstruită.
Scurtu Teodor, Ion și Alexandra.
Mijodie cu soția, profesoară, și doi copii. Ei au murit în Siberia, iar copiii reușesc să evadeze în România. Astăzi se mai păstrează casa dumnealor.
Ion Pînzaru, Vasile Herța, Ștefan Zgureanu, Oxinte Oloeru, cu feciorul, care mai tîrziu fuge în România. În casa ridicată de el mulți ani a fost farmacia.
Nu s-a mai întors acasă nici Afanassie Harghel, și casa sa a fost demolată – sediul Clubului vechi.
Gheorghe Pînzaru, Călugăru Efim, Peru Mihail, represat de două ori.
Al doilea val de represii a cuprins alte familii: Păru Mihail cu soția Vera și fiica Raisa (Lociutoare a satului Șipca, fostă profesoară de l. rusă).
Oprea Efim cu soția și cu fiul Nelu.
Vasile Beldiman cu familia.
Sofia Stratulat cu două fetițe mici: Raisa și Serafima.
etc.
Lista celor represați nu este completă: cîte vieți, totuși, a distrus regimul stalinist.
Doamne...
Ce durere au îndurat acei,
Rupți de vatra casei, de bunei,
De țărîna drumului, de cal și car,
De apa Nistrului, de Alcedar...
Doamne...
Ce durere mare au îndurat acei
Pomeniți străini și prefăcuți mișei...
Inimă...
Să-mi spui cum de-ai răbdat
Și desculță-n ger nu l-ai trădat!?
Inimă...
Să-mi spui cum l-ai purtat
Flămînd și gol, chinuit și-ngîndurat
Pe pămînt străin pe deportat...
File de istorie scrise de doamna Țurcan Galina, profesosră de istorie, IPG Alcedar!