Aici găsim îngropați pe boierii Marandici Feodor cu soțiile și Harghel Gheorghe. Boierul Marandici Feodor - născut în anul 1837, feciorul lui Dumitru Marandici. A murit la data de 30 octombrie 1898, la 61 ani de viață. Fiind îngropat împreună cu soțiile sale Maria și Elena în cimitirul de la Alcedar. Boierul Harghel Gheorghe - născut în anul 1867, feciorul lui Harghel Afanasie. A decedat la 26 mai 1934, fiind îngropat în cimitirul sătesc de către preotul Mihail Vasilache. Soția se numea Harghel Ghlicheria, despre care nu avem informație. Boierul n-a avut copii, dar au luat unul de suflet și acela a crescut s-a însurat și a plecat de acasă, rămînd boierii singuri din nou. Avea 300 ha de pămînt și multe oii, ținea oile și scârtele gospodăriei lîngă iazul lui V. Belous. La casă zicea boierul ,,curte”, a trăit acolo unde locuiește actualmente Ana Bujorean. Avea un beci mare cu trei camere, care și acum este. Făceau foarte multă brînză de oaie și o vindeau în România la fel și unele cereale. Tot familia lor în anul 1933 a donat parohie Alcedar, prima casă parohială. Pentru a avea unde locui preoții noi veniți, cu familia lor. Ajutorul familiei Harghel a fost vichilul Nicolae Cunicovschi, care a locuit în casa unde actualmente locuiește Victor Chibercea. După moartea soțului, jupîneasa rămîse-se stăpînă, lumea povestea că muncea așa de mult de avea tălpile crăpate, chiar dacă era jupîneasă. În anii războiului II mondial cînd au venit rușii prima oară au împărțit pîinea și oile boiereasei la lume prin sat, să nu moară de foame. După ce au plecat au lăsato fără nimic, ea fiind nevoită să fugă în România, acolo sfîrșindu-se la o casă de bătrîni.

Aici găsim îngropat pe boierul Benzari Dumitru. Boierul Benzari Dumitru, născut în anul 1857. Decedat la 11 octombrie 1900, la 43 de ani de viață. Îngropat de soția și copii: Zina, Liubovi, Feodor și Maria, în cimitirul de la Alcedar. De altă informație nu dispunem.

Aici găsim îngropați pe boierii Ioan și Domnica Stoianov. Boierii Stoianov Ioan și Domnica, decedați la 2/V 1918, la vârsta de 73 ani și 31/VIII 1909 la vârsta de 54 ani. De alte informații nu dispunem din start.

Aici și în imaginile de mai jos găsim îngropați familia dvoreanului Fotescu Grigore. Date despre anii de viață a dvoreanului Fotescu Grigore nu cunoaște, dar cunoaște că el a fost persoană cu ajutorul căruia sa finisat de construit biserica din piatră a satului Alcedar, vînzând 10 fălci de pământ propriu. A fost tatăl preotului Fotescu Gheorghe și Fotescu Afanasie. Tot el ne este descris de către Mihail Sadoveanu în cartea ,,Drumuri Basarabene" în modul următor: RĂZEȘI ȘI MAZÎLI DE LA NISTRU Tovarășul meu îmi povestește între altele că așa a cunoscut pe vremuri la Alcedari, lîngă apa Nistrului, pe Grigore Fotescu, mazîl cu nume prea știut. Cine nu văzuse în ținutul Sorocei pe căpitanul Grigore Fotescu! Cine n-auzise de caii lui, pe care îi aducea din depărtatele tabunuri moscovite! Cine nu vorbea de prisaca și via lui, de oile lui, de ogoarele lui! În gospodăria lui umblau argaații ca albinele. Gospodina avea femei la tors și la țesut. Într-o cămară, pe-o laiță largă, la anumită vreme a anului, totdeauna sta cucuiat un jidov meșter, care cosea șiac și potrivea blăniți de hulpe și de miel... Și gospodarul, după ce se întorcea de la cîmp și descălica în mijlocul ogrăzii, își punea în șold mîna care ținea nagaica și privea încruntat în juru-i. Erau pe atunci vremuri bune. Cînd prindea căpitanul Grigore oaspeți în casa lui, la sărbătorile de iarnă ori la Paști, apoi nu-i lăsa cu una cu două. Mesele se țineau lanț și cîntau lăutarii răzimați pe ușorii ușilor. Vinul cel bun din fundul pivniței sfîrîia în pahare. Iar la grajd stăteau străji cu poruncă grozavă, precum că nimeni n-are voie să înhame și să plece... Cînd căpitanul Grigore intra, de pildă, în tîrg la Rașcov, ca prin farmec ieșeau capete bărboase în uși. De la o dugheană la alta negustorii își aruncau știrea cea mare: ,,A venit căpitanul Grigore!” În juru-i se strîngeau negustorii și mistiții lui cunoscuți. ,,Ce mai faci, căpitane Grigore?” ,,Cum ai călătorit, căpitane Grigore?” ,,Cum se află sudarinia?” ,,Ce-ți fac copii, căpitane Grigore?” El se simțea tare și fudul, în mijlocul tuturor negustorilor acelora umiliți. Își mîngîia mustața, apoi își punea o mînă în șold, și striga scurt cum avea obiceiul: - Hăt! țîst! da voi cum o mai duceți necăjiților ? - Vai de capul nostru, căpitane Grigore. Batem război cu sărăcia! – Hăt! țîst! Voi, bre, sînteți niște șireți. - Nu, căpitane Grigore, nu suntem șireți, sîntem năcăjiți, precum spui. Ne pare bine că ai venit în mijlocul nostru, sănătos! - Cum? - Că ai venit în mijlocul nostru, sănătos, căpitane Grigore! - Așa? țîst! bine! Ia să intrăm colea, să stăm puțintel de vorbă! - Da căpitane Grigore, să intrăm și să vorbim. - Hăt! care-i mai mare aici ? Ia să vie care-i mai mare aici, și s-aducă niște oale cu vin! - Să vie! strigă negustorii. A poruncit căpitanul Grigore să vie care-i mai mare aici, s-aducă niște oale cu vin. - Hăt! numaidecît! eu vreau să cinstesc cu cunoscuții mei și să stăm de vorbă. - Așa, căpitane Grigore, să stăm de vorbă. Să bem o ulcică de vin, da’ să vorbim și de afaceri. Așa se poartă oamenii cuminți și dumneta ești om cuminte, căpitane Grigore. -Hăt! țîst! să vorbim! Cînd începe vorba de vînzări, de cumpărături, de prețuri, - sub mîndria și fala căpitanului Grigore – deodată răzbate viclenia cu ochi ascuțiți a mazîlului. Și pentru această veghere viclenia cu ochi ascuțiți a mazîlului. Și pentru această veghere statornică a minții și strajă a intereselor lui, negustori au și mai mare admirațirâe, și mai mare dragoste cătră căpitan Grigore. Ochii aceștia ageri în care lucește și mîndia de neam, îi cunosc încă de pe cînd răposatul între buni și drepți Simeon Murafa, în lungi seri de prietenie, îmi vorbea despre ,,răzășii și mazîlii de la Nistru...”Ochii aceștia ageri îi întîlnim ș-acum necontenit în calea noastră, pe cînd străbăteam ulițile cu cuprinse gospodării răzășești, prin Cotiugenii-Mari... Mihail Sadoveanu, Drumuri Basarabene, pag. 55-59

Aici găsim mormîntul feciorului și norei dvoreanului Fotescu Grigore, Fotescu Afanasie anii de viață 1893-1959 și Fotescu Aculina V. anii de viață 1890-1926.

Preotul Fotescu Gheorghe Grigore, anii de viață 1888-1970.

Fotescu Parascovia Ivanovna, născută în anul 1847, decedată la 64 ani de viață, în anul 1911.

Aici găsim îngropați pe rudele ofițerilor și boierilor Siminel. Siminel Pelaghia, născută în 1866, decedată la vârsta de 73 ani, la data de 10 ianuarie 1939. Ungureanu(Siminel) Dina, născută în 1906, decedată la vârsta de 33 ani, la data de 4 februarie 1939. Tot din acest neam au fost născut un dascăl care a slujit în biserica din Alcedar în anii 1855-1899 și o dinastie mare de ofițeri. Dintre care generalul Victor Siminel (1897-1981), colonelul Gheorghe Lăcătuș și restul șapte generali din familie. Sau retras în România în anul 1940.

Balaban Aculina Ioanovna, născută în anul 1861, decedată la 24 noiembrie 1936, la vârsta de 75 ani. Intuim că este soția unui boier din familia numerică a boierilor Balabaneni.