Femeile plâng când iubesc, căci la ele iubirea se instalează exact acolo de unde izvorăsc lacrimile...

Plâng când li se nasc copii, plâng de duioşie şi de nimicuri, plâng de dor şi de bucurie, plâng de durere şi de singurătate, plâng de ciudă pe ele însele, plâng de nenoroc şi de neiubite ce se simt uneori... Plâng lovite de bărbaţi netrebnici şi umilite de semeni brutalizaţi, plâng de înşelate ce li se întâmplă să fie adesea, plâng de toate astea la un loc... Femeii îi rămâne atât de puţin timp să plângă de bucurie, de emoţia unui „da" spus iubirii vieţii ei... de un „te iubesc, mama" spus pe neaşteptate, de un dar venit din tot sufletul celui pe care-1 iubeşte... I se întâmplă atât de rar să plângă de extaz şi de stropi de fericire imenşi, ca nişte fulgi de nea ce se vor topi mai repede ca lacrima... I se'întâmplă atât de des să plângă că nu e admirată, că nu se simte frumoasă, că nu-i mai spune bărbatul ei cât de frumos îi e zâmbetul, că nu mai ştie ce să facă să le fie bine celor dragi........