Mămico, tu te-ai dus în lume

Să aduni bani c-aici nu ai,
Şi lacrimi grele-ţi udau faţa
În braţe tu când mă strângeai.
Ai spus atunci că nu stai mult
,
Că o să –ţi fie dor de mine,
Eu nu ştiu unde ai ajuns
Da-ncep să cred că-ţi este bine.
Tu vii acasă tot mai rar,
Mă cresc straini în loc de mamă,
Şi singura sânt acum în lume
Doar nime- acasă nu mă cheamă.
Din când în când, încerci cu bani,
Să îmi alini singurătatea,
Eu cred că tu îmi trebuieşti
Dar te-a schimbat străinătatea.
Îmi spui la telefon că vii
Şi îmi promiţi atunci de toate,
Că am să fiu din nou copil,
Dar ştii, mămico;nu se poate...
Ştii...eu nu cred ce spun vecinii-
Că tu, măicuţă, m-ai uitat.
Doar m-au crescut...
Să îi cred oare?
Aşa-i că nu-i adevăra?!
Când ai plecat, eram micuţa
Şi am crezut tot ce mi-ai spus,
Iar de te hotărăşti să vii,
La toate astea vreau răspuns.
Dar lasă nu te supăra,
Şi când o fi şi-o fi să vii,
Cu banii ce i-ai adunat
Să cumperi mame la copii.
Nu-i aşa greu de înţeles,
Îs mare acum şi îmi dau seama,
Unui copil poţi să-i ei tot
Dar nu-i lua, din braţe, mama...