Gara.

(creaţie proprie)
Sărutai cu talpa asfaltul rece,
Acoperit cu un strat tomnatic de ploaie,
Și băteau crengi uscate, prin ferestre,
Prin ferestrele bătrâne de la gară.
Îmi păreai slăbit și la faţă, palid.
Păru-ţi ud, subţire, îngreunat de stropi,
Și în mâna stângă, strâns, purtai o floare,
Și nedumerit, te oprii în loc.
Poate să asculţi, cum mai geme cerul,
Sau să scoţi din geacă, ca să tragi un fum,
O ţigară doar, să mai simţi cum bate,
Fumul negru în pereţii, gândului.
Vrei să o arunci, câtuși de departe,
Dar nu-i floarea asta, nici ţigara nui,
Vrei s-arunci durerea, și s-o vezi cum tace,
Și s-o vezi distrusă, că-i a nimănui.
Cazi buimac, pe scaun, respirând trădarea,
Floarea înnegrită, nu mai dă parfum,
Și mai simţi cum spinii, îţi absorb visarea,
Cui să spui că-i rece, oare cui să-i spui?
Sub papucul greu, tremură o frunză,
De departe-un taur, vine înflăcărat,
Trenuri se opresc, ăsta n-are unde,
Trenul ăsta parcă, mereu e plecat.
C-o vedeai cândva, tânără și rumenă,
Și frumoasă, Doamne, că dragă-ţi era,
Cum te întîmpina cu-n coș de căpșune,
Și cu buza-i mică, cum te săruta.
Azi, e tot aice, uiti-o, stând pe scaun,
Ai adus-o în grabă, poate ca să-i spui,
Că regreţi, că trenul, trenul tău, spre seară,
A poposit în gara, ce nu era a lui.
Și lăsând din mînă, ca să cadă scrumul,
O lași tot acolo, plină de-amintiri,
Și îndepărtîndu-te, mai privești în urmă,
Cum zace inelul, plin de fericiri.
Sărutai cu talpa asfaltul rece,
Acoperit cu un strat tomnatic de ploaie,
Și băteau crengi uscate, prin ferestre,
Prin ferestrele bătrâne de la gară.